Prezentare puternică a trupurilor este omniprezentă în opera lui Pasolini. Camera de filmat adesea trece cu atenție peste trupul omenesc, iar stațiile cele mai importante sunt fețele sau organele genitale protuberante pe sub haine.
Cannon Films a fost foarte productiv în anii 1980, și a fost renumit pentru filmele de gen de categoria a doua și filmele de duzină ridicole și cu rezultate scandaloase, favorite la premiile Zmeura de Aur; în același timp, cei doi directori, Menahem Golan și Yoram Globus pot fi numiți azi, fără nici o exagerare, pionierii filmelor de categoria B, a filmelor trash, camp și exploitation.
Giulietta și spiritele este deja un precursor al perioadei monumentale a lui Fellini, dominată de nevoia de a analiza arhetipurile eterne și rădăcinile istorice. După Casanova dar mai ales după Repetiția de orchestră apar semnele inconfundabile ale amurgului carierei acestui regizor excepțional.
„Scandalagiu, provocator, diavol, enfant terrible, echivalentul englez al lui Fellini” – astfel a fost apreciat in noiembrie 2011 Ken Russell, artistul care s-a stins din viaţă la 84 de ani. Deşi această opinie este legitimă, lasă impresia că subestimează acest regizor legendar, a cărui artă cinematografică include mult mai mult decât ne este sugerat prin această apreciere controversată.
Pentru perversul, obsedatul, erotomanul, hedonistul sau chiar pentru discipolul lui Epi-cur filmul românesc din perioada comunistă se prezintă ca un fel de Sodoma şi Gomora cuplată cu Decameronul şi câteva citate din divinul marchiz. Dar nici pur şi simplu pasionatul de istoria filmului românesc (adică tot o specie de pervers!) nu va fi dezamăgit.
