ARTA și orașul

Istoria de peste o sută de ani a unui cinema din Cluj
Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. S-a deschis aproape deodată cu nașterea artei cinematografice, și supraviețuind războaie, schimbări politice și lupte culturale face și acum parte din viața Clujului. Istoria lui nu este doar istoria unei clădiri, ci el reflectă ultimul secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi subiective, personale ale memoriei.

ARTA și orașul – istoria de peste o sută de ani a unui cinema din Cluj

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcția inițială. S-a deschis aproape odată cu nașterea artei cinematografice, și supraviețuind războaie, schimbări politice și lupte culturale face și acum parte din viața Clujului. Istoria lui nu este doar istoria unei clădiri, ci reflectă ultimul secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi subiective, personale ale memoriei.

Primele proiecții de filme din Cluj au avut loc în 1899, cu doar câțiva ani după celebra proiecție din 1895 a fraților Lumière la Paris. Ca și în alte orașe europene, la început proiecțiile s-au organizat în locații temporare, până în 6 aprilie 1906, când s-a deschis Primul Teatru Electric din Cluj (numit ulterior Apollo) în restaurantul Hotelului Mezei de pe strada Regele Ferdinand nr. 17 (pe atunci strada Wesselényi Miklós). În anii următori s-au deschis mai multe săli de cinema permanente, aceste găsindu-și locul și la parterul unor imobile de raport, construite în această perioadă de modernizare, industrializare a orașului. Primul cinema de acest fel a fost amenajat în 1910 în Palatul Urania de pe strada Horea nr. 4 (pe atunci strada Ferenc József) cu 560 de locuri. La 30 octombrie 1913 s-a deschis Cinematograful Universității (Egyetem-mozgó) cu 400 de locuri în incinta Palatului Sebestyén de pe strada Universității nr. 3.

Construirea Palatului Sebestyén, cu elemente ale stilului istorist în exterior și cu influențe ale secessionului în interior, a făcut parte din modernizarea centrului Clujului. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea piața centrală era dominată de clădiri de dimensiuni mai mici, datând din perioada renascentistă, și pentru fructificarea mai eficientă a parcelelor ultracentrale, rândul de clădiri dintre colțul Pieței Unirii (pe atunci Piața Regele Matia) și străzii I. C. Brătianu (pe atunci strada Király) a fost demolat, iar în locul lui a fost construită o clădire nouă. În 1910 clădirea nouă era deja considerată demodată. Dávid Sebestyén (1855–1930), unul dintre întreprinzătorii semnificativi ai epocii în domeniul construcțiilor, executantul mai multor sedii de instituții, a propus o nouă destinație pentru terenul respectiv, care era proprietatea Institutului de Credit și de Economii (Takarékpénztár és Hitelbank RT). Terenul a fost împărțit între doi proprietari noi: pe partea dinspre Piața Unirii s-a clădit palatul Primei Societăți Maghiare de Asigurări, iar pe partea din strada Universității imobilul de raport al lui Dávid Sebestyén, pe baza proiectului arhitecților Aladár Kármán și Gyula Ullman din Budapesta.

Reacții la deschiderea noului cinematograf

Cu două zile înaintea deschiderii Cinematografului Universității au apărut voci entuziasmate în ziare. „Marile orașe maghiare, sau cel puțin capitala, încearcă să avanseze asemenea orașelor din vestul Europei, pentru că în modul de viață al omului metropolitan cinematograful reprezintă deja o necesitate absolută. Noul cinematograf clujean s-a construit după model apusean. La colțul marelui palat de raport nou-construit de pe strada Universității, Cinematograful Universității se arată în frumusețea sa captivantă” – scria ziarul Újság. Din articol reiese că directorul cinematografului, mai devreme actor de success al teatrului din Cluj, Kálmán Tompa (1861–1939) a luat parte la o călătorie de studiu pentru a vizita cele mai distinse cinematografe germane. (Újság, 28 octombrie 1913)

Primul reportaj din ziarul Ellenzék lăuda de asemenea noul cinematograf: „Teatrul dispune de aproximativ 400 de locuri, foaierul este amenajat cu un gust excelent, încălzit peste tot cu sobe, iar pentru confortul publicului va avea bufet rece, cofetărie și garderobă.” (Ellenzék, 28 octombrie 1913) După deschidere însă același ziar critica aspru configurația spațiului: „Rândurile de scaune sunt prea aproape unul de celălalt, astfel încât la cea mai mică sperietură s-ar produce înghesuială, ceea ce ar conduce la accidente fatale. În ceea ce privește sănătatea publică, nu suntem medici, dar a înghesui atâtea persoane într-un spațiu atât de mic – nu găsești un medic care să aprobe.” Autorul totuși adăuga că proiectorul folosit în cinema este de calitate și imaginea este clară. (Ellenzék, 30 octombrie 1913)

În deschidere a fost proiectat filmul Studentul din Praga al lui Paul Wegener și Stellan Rye, operă care a stârnit interesul cercurilor înalte ale societății, și poate fi interpretat ca un simbol al tranziției filmului de la atracție de târg la statutul de cea de a șaptea artă, când acesta a început să se bucure de un public mai larg și s-a mutat din corturi în clădiri elegante. Numele oficial de atunci a cinemaului, Egyetem Mozgókép Színház (Teatrul de Fotografii Mișcătoare al Universității) sugera egalitatea cu teatrul, faptul că mersul la cinema a devenit o formă recunoscută de petrecere a timpului liber în rândul burgheziei, iar publicul și-a format deja așteptări, cum arată critica din ziarul Ellenzék.

Anii primului război mondial: epoca de aur a filmelor mute clujene

Cinematograful Universității era unul dintre cinematografele administrate de Jenő Janovics (1872–1945), mai târziu de Transsylvania SA, a cărei proprietar majoritar era tot el. Actor, regizor, director al Teatrului Național din Cluj, Janovics a recunoscut potențialul comercial în producția de filme autohtone, tocmai în momentul în care importul de filme americane a devenit problematic din cauza primului război mondial, formându-se astfel o cerere de piață. Cinematograful Universității era cel mai mic dintre cinematografele clujene ale lui Janovics (lângă Színkör-mozgó care găzduia de obicei premierele și Urania), dar avea totuși un rol important: în 20 mai 1915 s-a organizat aici premiera clujeană a filmului Escortata (A tolonc), cel de-al doilea lungmetraj produs de studioul Janovics.

Publicul clujean a văzut în acea zi fețe și peisaje familiare pe marele ecran, Escortata fiind filmată la Cluj, în satul Rimetea, la Cheile Turzii și pe malul râului Arieș cu actori locali, regizată de Mihály Kertész, adică viitorul Michael Curtiz, câștigător al premiului Oscar. Acest film era unul dintre primele din cele peste 60 de lungmetraje produse de Janovics în Cluj, regizate de el însuși sau de regizorii angajați de el, precum Michael Curtiz, care și-a învățat meseria la Copenhaga, la liderul de piață al epocii, fabrica de filme Nordisk, sau Sándor Korda (Sir Alexander Korda, cel care va pune mai târziu bazele cinematografiei engleze).

Programul Cinematografului Universității arată evoluția pieței de filme: în primele luni de funcționare au predominat producții distribuite de întreprinderea franceză Gaumont, încă lider de piață pe atunci, iar după izbucnirea războiului au apărut tot mai multe filme italiene, daneze, americane, germane. Un anunț al Cinematografului Universității din 3 martie 1917 din ziarul Ellenzék dă o impresie despre oferta de filme a epocii. Potrivit anunțului la cinema rula alt film în fiecare zi a săptămânii, printre care un exemplu iconic al expresionismului german – Golem, în regia lui Paul Wegener – un film cu o vedetă Nordisk Film, Valdemar Psilander și o producție clujeană, Povești despre mașina de scris cu Jenő Janovics în distribuție. Printre cele 236 de filme proiectate în 1918 în Cinematograful Universității 41 erau producție Nordisk, 8 proveneau din studioul Transsylvania, condus de Janovics, iar 5 din studioul Corvin, fondat tot de Janovics, dar vândut între timp.

Când lumea avea nevoie de filme „ca de mâncare”. În situația economică precară cauzată de primul război mondial, cinematograful a atras mulțimea datorită prețurilor de intrare accesibile. Decizia din februarie 1917 a primarului Gusztáv Haller de a închide cinematografele – dar nu și teatrele – pe baza unui ordin ministerial care îndemna la economisirea de cărbune a stârnit proteste în presă. Potrivit ziarului Ellenzék era în totalitate inutil de a priva publicul clujean de distracția sa preferată din moment ce în Cluj curentul electric se genera pe bază de apă, iar pentru încălzire se folosea în mare parte lemn, prin urmare nu se putea economisi cărbune prin închiderea cinematografelor. „Publicul obosit în aceste timpuri agitate vine la cinema să se odihnească la un preț convenabil. Poate să zică oricine orice, dar de această distracție este nevoie ca de mâncare. Pentru că și sufletul râvnește la odihneală. Veștile despre marele conflicte și despre întorsăturile nesigure ale războiului ne influențează și este plăcut să uităm de ele pentru câteva ore.” (Ellenzék, 2 martie 1917) Cinematografele clujene s-au redeschis până la urmă la 3 martie, după două săptămâni de pauză.

Perioada interbelică: cinema în aer liber, jurnale, film sonor

După 1919 piața transilvăneană de filme a fost din nou invadată de producții americane și germane, iar producțiile autohtone n-au mai reușit să facă față concurenței. După ce Clujul a devenit parte a Regatului României, Cinematograful de pe strada Universității și-a schimbat numele și a devenit Cinema Select. Publicul lui avea acces la filmele noi ale celebrităților din Hollywood cu o oarecare întârziere (de 1–4 ani), titluri cu Emil Jannings, Douglas Fairbanks, Mary Pickford, Charlie Chaplin, Buster Keaton sau cu Mihály Várkonyi, fost actor clujean, care a primit roluri prima dată la Viena, apoi la Hollywood.

Select avea proiecții cu sală plină, mai multe articole contemporane amintesc faptul că nu era ușor de a găsi un loc aici, se pare însă că administratorii erau dispuși de orice pentru a umple cinematograful. Ziarul Ellenzék dezvăluie „trucuri de cinema” – afirmațiile nemaiputând fi verificate – ca distribuirea de știri false în legătură cu un film nou, suplimentarea rândurilor de scaune chiar până la orchestră, sau vânzarea de locuri în picioare. (Ellenzék, 10 februarie 1924) Potrivit unui articol din 1928 Select și-a organizat în vara anului respectiv spectacolele de seară la cinematograful în aer liber „Grand” din curtea primăriei, evitând astfel căldura sufocantă din sală și oferind experiențe speciale, de exemplu filmul rus Siberia a fost acompaniat chiar de un cor de cazaci ruși. (Ellenzék, 23 iulie 1928)

Potrivit notelor lui Lajos Jordáky, cercetător al istoriei filmului din Transilvania, jurnalele de film UFA (Universum Film AG) au apărut în programul Select din 1930. Jurnalul săptămânal prezenta diverse actualități din întreaga lume și era proiectat înainte de filmul din program. Studioul german UFA (Universum Film AG) în 1930 producea deja jurnale sonore, includerea acestora în program semnala probabil trecerea Cinematografului Select la proiecție sonoră.

Primul film sonor proiectat la Cluj a fost Arca lui Noe, regizat de Michael Curtiz, la 20 ianuarie 1930, în Cinematograful Corso (amenajat în curtea Palatului Bánffy). În programul cinematografului Select apare prima dată anunțul pentru film sonor în 3 aprilie 1930: Singing Fool, al cântărețului Al Jolson. Premiera a fost precedată de o arie din opera La Gioconda, în interpretarea tenorului italian Beniamino Gigli și „cea mai bună orchestră de jazz a lumii, condusă de Abe Lyman”, după cum consemna la acea vreme ziarul Ellenzék.

În 1940, în zilele de după intrarea armatei ungare în Cluj, filmele maghiare au devenit simboluri ai apartenenței orașului la Ungaria. „Așa au ajuns la noi primele două filme. Soldații maghiari le-au adus și au fost programate cu grabă la toate cinematografele clujene. Ca să poată să facă față din punct de vedere tehnic, cinematografele au angajat curiere să transporte peliculele, pe care le-au purtat jur-împrejur în oraș ca semne de victorie.” Continuarea acestui articol arată rolul simbolic al denumirilor de cinematografe: „În timp ce au schimbat în grabă inscripția de pe fațada cinematografelor, acestea au fost decorate superb și în interior. Inscripția de pe fațada Cinemaului Select a fost îndepărtată cu panou cu tot. Inscripția cu litere de aur care dormea dedesubt, Egyetem Mozgókép Színház, stălucește din nou, după douăzeci de ani de-a ascunselea, parcă nimic nu s-ar fi întâmplat între timp.” (Ellenzék, 24 septembrie 1940) Cinematograful a fost închis pentru renovare și modernizare în vara anului 1941. Reamenajarea este lăudată în presă: „Sunetul este acum perfect, iar imaginile nemaivăzut de clare, scaunele confortabile.” (Keleti Újság, 29 august 1941)

„Era cinematograful de elită, dat fiind că era în centru, alături era Universitatea. Se intra altfel decât e acum. Era un hol, în stânga casa de bilete și se putea intra în partea dreaptă. Era încă un hol mai mic la intrare (…) În stânga era un bufet, era și garderobă, parcă. Și în dreapta, era a doua ușă, acolo se și verificau biletele, la dreapta era biroul. Acolo avea tata biroul lui. Era obiceiul, oameni așa mai de seamă ai orașului, scriitori sau actori, veneau și înainte de spectacol intrau acolo și povesteau” – a povestit Richard Kubina, fiul administratorului cinematografului din anii ’40, Sándor Kubina. Richard Kubina își amintește că în 1944, când armata rusă a ajuns la Cluj, cinematograful a fost incendiat în mod deliberat și n-a mai funcționat o perioadă de timp după.

Perioada socialismului: educare și distracție

Încă din iunie 1948, în lunile precedând naționalizarea, programul cinematografelor clujene consta în mare parte în filme sovietice sau franceze cu „spirit progresist”, care se ocupau de probleme sociale. În cinema Select a fost prezentat în cursul verii acestui an o trilogie despre viața lui Maxim Gorki, ceea ce a semnalat deja cultul acestui scriitor rus construit în Uniunea Sovietică. În anii 1950 numele străzii și a cinematografului a fost schimbat în Maxim Gorki, asemenea altor cinematografe din România, de exemplu în Bistrița, Aiud și Turda.

În noiembrie 1948 întreprinderile care se ocupau de distribuția de filme au fost preluate de societatea comercială de stat Cinexfilm care a propus o listă de 27 filme progresiste pentru achiziționare. Printre aceste erau filme franceze, italiene, maghiare, poloneze, suedeze, americane – în cazul celor din urmă se insista pe cele cu Charlie Chaplin. S-a înființat Întreprinderea Cinematografică de Stat, care avea unități regionale și în scurt timp filmele realizate în scop propagandistic au apărut în programele cinematografelor, de exemplu o serie de filme despre țările membre ale Uniunii Sovietice cu titlul Cele mai frumoase exemple de evoluția socială a Culturii, a Artei, a Științei și a Tehnologiei.

Politica de programare a filmelor în cinematografe se reflectă în următorul articol, care atacă frazele goale folosite de distribuitorii de filme: „Datorită în mare parte efectului educativ al filmelor sovietice și al filmelor franceze bune, realiste am ajuns la punctul în care și filmele bune au succes la public, chiar succes mare. Prin urmare în ziua de astăzi popularizarea filmelor cowboy și a altor filme de proastă calitate nu are nici un motiv și ar strica gustul publicului care a evoluat într-o direcție definitiv bună.” (Igazság, 12 iulie 1948)

Succesul unui film nu era lăsat pe mâna sorții, numărul de spectatori prevăzut era asigurat prin „contracte culturale”, precum scrie Buletinul informativ din 1957 al Întreprinderii Cinematografice Regionale de Stat Cluj: „Fiecare cinematograf trebuie să aibă contracte culturale cu toate întreprinderile și instituțiile din raza activității sale prin care să asigure oamenilor muncii aflați în producție, difuzarea biletelor la locul de muncă, iar pe de altă parte cinematograful își asigură un public permanent din rândurile oamenilor aflați în câmpul muncii.” În încercarea de a mobiliza „oamenii muncii” se organizau concursuri de recenzii: „pe marginea unui film, oamenii muncii au posibilitatea să aștearnă pe hârtie ideile principale dintr-un film și astfel pot să înțeleagă mai bine rolul educativ al filmului respectiv.”

În acest buletin cinematograful Maxim Gorki a fost amintit ca un exemplu de „bună gospodărire și inițiativă personală” pentru că s-au efectuat amenajări și reparații, s-au instalat firme de neon, iar cu ocazia lunii prieteniei româno-sovietice s-au organizat „cicluri de filme sovietice, muzicale și de spectacol, din cele mai valoroase lucrări ale creatorilor Ruși și Sovietici.” (Buletin informativ – Întreprinderea Cinematografică Regională de Stat Cluj, nr. 1, 2, 1957.)

La începutul anilor ’60 numele cinematografului s-a schimbat din nou, din Maxim Gorki în Tineretului. Pe de o parte cultul scriitorului rus slăbea în contextul destinderii prieteniei româno-sovietice, pe de altă parte publicul țintă a cinematografului era generația tânără, programul consta în filme pentru copii și tineri la matineu, respectiv comedii și filme polițiste în timpul serii. În această perioadă s-au introdus proiecțiile cinemascope sau panoramice, pe ecran lat.

Linia de educație și divertisment a fost completat de film de artă și de autor începând de la sfârșitul anilor 1960. În vara anului 1969 Centrul Național al Cinematografiei a aprobat specializarea unor cinematografe pentru filme de artă în mai multe orașe, printre ele și Clujul. Scopul era „răspândirea culturii cinematografice” prin filme artistice de lung și scurt metraj, documentare și filme de animație, completate de materiale de informare, prezentări, colocvii. (Făclia, 27 iunie 1969.) Cinematograful Tineretului primește astfel numele ARTA pe care îl poartă și astăzi, iar primul film promovat sub această denumire a fost Anul trecut la Marienbad (L’année dernière à Marienbad), titlul iconic din 1961 al noului val francez. (Făclia, 6 iulie 1969) În program apăreau uneori printre producțiile din țări socialiste filme franceze și americane, unele cu mai mulți ani după premiera mondială. Se organizau de asemenea diferite evenimente tematice, ca Gala de filme documentare sau Săptămâna filmului francez și găzduind premiere sau proiecții de gală.

Proiecțiile de matineu se adresau copiilor și tineretului. Pentru copiii de vârsta grădiniței se proiectau desene animate, iar pentru liceeni filme istorice sau ecranizări ale cărților din programa pentru bacalaureat. Cinematograful funcționa până la orele 22, dar în cazuri excepționale filmul putea fi difuzat inclusiv la ore mai înaintate, în cursul nopții sau programul de rulare se prelungea cu încă o săptămână. În cazuri excepționale filmul de seară putea fi difuzat inclusiv la ore mai înaintate, în cursul nopții sau programul de rulare se prelungea cu încă o săptămână. Prețul biletelor era între 1,5 și 2,5 lei, cât o pâine, două înghețate sau o limonadă. Existau „bișnițari de bilete”, care cumpărau un număr mare de bilete, pe care le repuneau în circulație la suprapreț, abordându-și potențialii clienți chiar în fața cinematografelor. Copiii ce locuiau în vecinătatea cinematografului erau fericiți să intre gratuit la film, prin bunăvoința personalului

„Se spune că dacă miroși o dată acetona, te îndrăgostești și rămâi acolo. Așa a și fost. Așa îmi spunea șeful de cabină, bătrânul Burg, fie iertat. Și mi-a plăcut ce-am făcut. Mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, în primul rând. Aici mi-am cunoscut nevasta. Prima. Aici am îngropat-o. M-am recăsătorit tot în cinematografie” – a povestit Dorin Breazu, proiecționist la ARTA între 1960 și 2010.

După 1989: faliment și reanimare

În programul din anii ’90 al cinematografului ARTA se păstrează și săptămânile tematice și proiecțiile pentru elevi – mai mult adaptări ale unor opere literare incluse în curricula școlară. În plus, sunt introduse cu precădere filme occidentale și apar și alte evenimente la ARTA: festivaluri de film, evenimente organizate de diverse ONG-uri, organizații profesionale sau de institutele culturale străine. În 1996, cinematograful a fost renovat și modernizat prin înlocuirea scaunelor și aducerea unor noi aparate de proiecție. Decorațiile și atmosfera originală au fost păstrate.

Începând cu anii 2000, când intră în circuitul Europa Cinemas, ARTA își conturează profilul specific de cinematograf în care se proiectează film european și național, film independent. Cinematograful a funcționat până în anul 2012 ca parte din rețeaua RADEF – România Film, care însă a ajuns în pragul falimentului, și ARTA – asemenea altor cinematografe din țară – s-a închis. Cinematograful a fost retrocedat în 2010 familiei Sebestyén, iar proprietarii au decis să păstreze funcția inițială.

Asociația ARTA în dialog condusă de Monica Sebestyén a reușit să renoveze cinematograful, și să-l transforme într-un spațiu cultural independent care își asumă pornirea dialogului social și educația vizuală. De la sfârșitul anului 2019 Arta organizează regulat proiecții de filme.

Articolul este versiunea editată a studiului comandat de Asociația ARTA în dialog. Studiul are la bază două cercetări realizate de Asociația Korzo (Gál Zsófia, Imecs-Magdó Eszter, Zsizsmann Erika), respective Cristine Palaga și Corina Rusu, prelucrate apoi de Anca Pănoiu și Răzvan Poting. 


Bibliografie

Surse arhivistice

  • Fondul Lajos Jordáky, Arhivele Societății Muzeului Ardelean, Cluj-Napoca

Articolul este versiunea editată a studiului comandat de Asociația ARTA în dialog. Studiul are la bază două cercetări realizate de Asociația Korzo (Gál Zsófia, Imecs-Magdó Eszter, Zsizsmann Erika), respective Cristine Palaga și Corina Rusu, prelucrate apoi de Anca Pănoiu și Răzvan Poting.

Articol realizat în cadrul proiectului „Momente din istoria cinematografiei clujene”.