Între calomnii și iubire

Figura lui Jenő Janovics în presa epocii Monarhiei Austro-Ungare
Viața și opera lui Jenő Janovics, director de teatru și cineast reprezintă o sursă necontenită de informații chiar și la un secol după perioada sa cea mai activă – cu toate acestea, portretul său se completează asemenea unui mozaic cu fiecare detaliu nou adăugat. Studiul de față vine să completeze acest mozaic, studiind ecoul activității lui Janovics în presa antebelică și din timpul Primului Război Mondial.

Descifrarea unui caracter istoric complex va prezenta întotdeauna provocări mai mari cercetătorilor – chiar dacă cercetarea nu se face sub egida exhaustivității – decât studierea unei personalități care poate fi făcută într-o singură cheie. O persoană complexă va fi desigur și o persoană care se manifestă altfel în diferite ipostaze ale vieții, iar interpretarea unor momente sau episoade din carieră nu vor putea să ofere un răspuns satisfăcător la toate întrebările privind caracterul, motivația și ambiția omului. Fiindcă, desigur, ne interesează persoana aflată în permanentă căutare și nu personalitatea țintuită în exercitarea imobilizantă a unui singur rol. Astfel, dacă restituirea unei cariere lungi și deosebit de rodnice se bazează pe revista presei contemporane, atunci mozaicul obținut va fi viu și fascinant grație izvoarelor incorporate în formatul valorificat (presă), și va avea în același timp și un caracer ambivalent și enigmatic. Această din urmă calitate rezultă din provocările cercetătorilor de a afla starea de fapt obiectivă (neputînd fi vorba, desigur, despre aflarea adevărului absolut) atunci când în presă există de multe ori relatări diametral opuse cu privire la prezentarea unui epizod de viață. Acesta este motivul pentru care un cercetător trebuie să adopte o poziție critică de evaluare gen „pe de o parte…, pe de altă parte însă…” – poziție nu foarte agreată de un cititor obișnuit.

Viața și opera lui Jenő Janovics a stat în centrul atenției publice în perioada dualismului, chiar dacă presa nu l-a prezentat întotdeauna în lumină favorabilă: există raportări elogioase la adresa lui (mai ales în cazul periodicelor locale, clujene), dar și numeroase raportări negative (presa budapestană și în unele cazuri presa regională). Ca toate personalitățile publice, a primit și el în egală măsură elogii și critici, acestea vizându-l în primul rând în calitatea sa de director de teatru respectiv producător de filme. Interesul față de persoana lui a fost și mai mare datorită averii sale impunătoare și relației apropiate cu cei mai cunoscuți actori ai perioadei respective și astfel, Janovics se bucura de o faimă similară celebrităților. Dacă ar fi să căutăm analogii în contextul starurilor contemporane, atunci faima lui Janovics poate fi egalată cu cea a regizorului Róbert Alföldi sau mai degrabă a cineastului Andy Vajna, chiar dacă el nu era decât directorul unui teatru din provincie – ce-i drept, una dintre cele mai importante instituții de teatru la momentul respectiv, poate tocmai datorită directorului său.

Meritul cel mai mare al directorului Jenő Janovics stă în producția cinematografică și în distribuția de filme (aceste activități reprezentând și sursa averii sale), însă pentru a interpreta ipostazele sale de artist inovator și de manager iscușit, nu este de ajuns să trecem în revistă punctele de reper din activitatea sa regizorală și de producător. Pentru o restituire istorică pe măsură, este nevoie și de studierea evoluției carierei sale, a intereselor de afaceri, a ascensiunii de politician, precum și de descifrarea motivațiilor care l-au preocupat la cârma teatrului, în viața particulară și în diferite roluri de viață. În cele ce urmează vom renunța la principiul cronologic al prezentării datelor biografice în favoarea unei traiectorii care se reconstituie din presă (și din alte izvoare) și care poate să ofere o imagine alternativă a lui Janovics în comparație cu autobiografia sa sau cu biografiile precedente ale istoricilor de teatru și de film.

Teatre și conflicte

Janovics a apărut pentru prima dată în presa națională în vara anului 1900, cu o relatare despre publicarea sub formă de carte (Csíki Gergely élete és művei) a lucrării de doctorat susținute la universitatea din Cluj în domeniul esteticii literaturii maghiare (BH 1900.06.13). Următoarea știre apare la mai puțin de o lună, atunci când József Bölönyi, intendentul teatrului clujean îl numește directorul instituției. Tânărul și ambițiosul director a fost primit foarte bine în presă care a relatat că el petrecuse vara anului 1900 la Paris și la Londra pentru a învăța meșteșugul administrației de teatru. La debutul său directorial, Janovics promitea să revendice scena pentru teatrul liric și să se debaraseze de „bălăriile și perversiunile adunate de tendințele literare aflate în permanentă metamorfoză abracadabrantă”, deoarece, în opinia lui, scena nu poate fi sclavul gusturilor unui public larg. Drept urmare, își propunea realizarea unui repertoriu exclusiv din clasicii dramaturgiei mondiale și literaturii maghiare (BN 1900.08.19). În acest sens și-a prezentat programul de lucru în septembrie, acordând un interes deosebit operelor din literatura maghiară și marilor clasici ai dramaturgiei mondiale. Pe lângă acestea, programul mai conținea și un element de noutate, și anume introducerea unor spectacole pentru tineri, motivată de dorința de a familiariza elevii școlilor clujene, deloc puține la număr, cu arta teatrului (BN 1900.09.15).

După încheierea stagiunii 1900-1901, József Bölönyi a părăsit postul de intendent, odată cu plecarea lui pierzându-și și Janovics postul său de director (Mo 1901.04.03), pentru o perioadă rămânând fără contract. Numele lui Janovics a fost vehiculat în legătură cu ocuparea catedrei de dramaturgie, psihologie și estetică de la Academia de Artă Teatrală, vacantată după ce Alexander Bernát și-a luat concediu de un an, însă Antal Váradi, directorul Academiei a preferat să găsească omul potrivit pe post chiar în propria sa persoană (Mo 1901.03.01). Nu a trecut mult timp și comisia pentru teatru al orașului Seghedin a scos la concurs postul de director al teatrului orășenesc, unde și-a depus candidatura și Janovics. Dosarul său și cauțiunea de 10.000 de coroane au fost trimise prin poștă și au ajuns la destinație doar cu câteva ore înainte de închiderea înscrierilor, motiv pentru care Janovics a avut ceva palpitații, chit că era favoritul comisiei de teatru de la bunul început, în fața celorlalți cinci candidați (Mo 1901.08.04, MN 1901.08.04, H 1901.08.04). De-abia ce și-a ocupat scaunul directorial (având mandat pentru 3 ani), Janovics a ajuns în conflict cu Ignác Krecsányi, directorul unui teatru budapestan. Conflictul s-a iscat pe seama chiriei Studioului Fenice al teatrului maghiar din Fiume, care a găzduit în anii precedenți trupa teatrului budapestan. Krecsányi l-a acuzat pe Janovics că s-a deplasat în secret la Fiume și a semnat un contract de chirie cu proprietarul clăririi pentru a găzdui trupa din Seghedin în sezonul de primăvară. Presa din Fiume a dezaprobat acest demers și l-a apostrofat pe Janovics pentru comportamentul său „necolegial” având în vedere meritele directorului budapestan Krecsányi în consolidarea teatrului maghiar din Fiume (ecoul din Magyar Tengerpart  este citat în PN 1901.09.03, obiecțiile lui Krecsány fiind redate în a Mo 1901.09.06). Breasla din capitală a fost supărată pe Janovics, însă situația s-a aplanat atunci când s-a aflat că pe scena teatrelor din Fiume și Seghedin vor apărea Mari Jászai, Emília Márkus și Ede Újházi, actori de la Teatrul Național contractați de Janovics (PN 1901.11.24).

Fapt divers relatat în presa națională: din cauza grevei feroviare din aprilie 1904, Janovics și trupa sa au rămas blocați la Budapesta, în timp ce actrița Mari Jászai a rămas blocată la Seghedin și ar fi trebuit să se întoarcă de urgență în capitală pentru o premieră. Janovics a apelat la o soluție inedită la momentul respectiv: „a abordat o firmă de automobilistică”, iar mașina i-a transportat prima dată pe el și pe actorii lui din Budapesta până la Seghedin, iar de acolo s-a întors în capitală rezolvându-o și pe Mari Jászai (PH 1904.04.21).

După stagiunea la Fiume – eșuată după unele păreri – a urmat o stagiune la Hódmezővásárhely, unde lui Janovics i s-a reproșat că preferă opereta în detrimentul teatrului popular, și, prin urmare nu s-a reînnoit contractul cu trupa lui. În 1904, comisia pentru teatru al orașului Seghedin a scos un nou concurs pentru postul de director de teatru, Janovics depunându-și din nou candidatura. De această dată s-a confruntat însă cu o opoziție puternică în cadrul comisie de specialitate și candidatura sa a primit vot negativ, membrii comisiei alegând să-l cheme înapoi pe fostul director Lajos Makó. La ședința consiliului din data de 16 septembrie, în urma unor discuții înflăcărate, consilierii au modificat hotărârea comisiei de teatru și cu 56 voturi pentru, respectiv 56 contra l-au ales din nou pe Janovics pentru postul de director, de această dată el primind un mandat de 6 ani (SzV 1904.09.17). Din cauza contestațiilor depuse la Ministerul de Interne în vederea invalidării votului ședinței, semnarea contractului a fost amânată, și între timp a fost scos la concurs postul de director la teatrul din Cluj (vacantat după plecarea lui Dezső Megyeri), pentru o perioadă de un an. Janovics și-a depus dosarul în ultima clipă, la sfârșitul lunii septembrie, când deja și-a pierdut speranța în semnarea unui contract la Seghedin. Într-o scrisoare deschisă adresată consilierului Endre Gaál, președintele comisiei de teatru al orașului Seghedin, Janovics a mărturisit că motivele opțiunii sale pentru Cluj nu sunt de ordin financiar, ci e vorba mai degrabă de o incertitudine în privința viitorului său (SzV 1904.10.28). După spusele lui, nu era deloc convins că ministrul de interne, István Tisza va fi de partea lui. La intervenția ministrului Tisza din noiembrie, Janovics a fost numit directorul teatrului clujean, cu începere din data de 1 aprilie 1905. În același timp, el se mai afla sub contract cu teatrul din Seghedin până în data de 20 aprilie 1905 (BN 1904.11.20). Preț de 20 de zile el a stat la cârma ambelor teatre și a folosit acest interval în cea mai mare parte pentru a organiza stagiul trupei clujene la Seghedin și a celei din Seghedin la Cluj (în perioada 1-16 aprilie, cf. PN 1905.03.01). În august 1905, comisia de cenzori a teatrului clujean a propus acordarea unui mandat directorial de trei ani pentru Janovics, începând din aprilie 1906, o propunere aprobată în prealabil de ministrul de interne József Kristóffy (BH 1905.08.13). Avizul favorabil al ministrului internelor, primit chiar înainte de inaugurarea noului edificiu de teatru din septembrie 1906 a reprezentat de altfel ultimul act sub tutela acestei autorități, deoarece la scurt timp după aceasta, circulara 1907/81.809 emisă de Ministerul Internelor a delegat toate activitățile legate de teatre în aria de competență a Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (MRT 1907, Bp. 1908, 809–810).

Nu a trecut mult timp și Janovics a ajuns în conflict cu Uniunea Națională a Actorilor, organ cu atribuții de control asupra conducerii Teatrelor Naționale și cu drept de veto în numirea directorilor de teatru în baza unei decizii a ministerului de interne. Motivul pentru acest conflict a reprezentat primirea actriței Jolán Kállai la teatrul din Cluj, acuzată că a „fugit” de la teatrul din Pécs, încălcând astfel prevederile contractului ei. Uniunea a încercat să forțeze mâna directorului clujean, în vederea obligării primadonei fugare să se întoarcă la Pécs și astfel, Janovics a fost somat să-și prezinte contractul său directorial Uniunii pentru verificarea conformității. El a refuzat însă și a cerut intervenția comisiei pentru teatru al consiliului orășenesc, abordându-l pe însuși prefectul Ákos Béldi (BH 1905.10.12). Conflictul dintre Janovics și Uniunea Națională a Actorilor a durat o lună de zile, acesta din urmă demarând chiar și o procedură disciplinară împotriva directorului renitent. Însă, din moment ce Janovics se afla sub protecția prefectului, plângerea Uniunii a fost respinsă de ministrul internelor iar actrița Jolán Kállai s-a întors spășită la Pécs, ancheta disciplinară a fost închisă (PN 1905.11.16). Acest lucru a însemnat totodată că Janovics practic s-a extras (atât el cât și trupa sa) de sub autoritatea Uniunii Naționale a Actorilor, și nu a mai fost tras la răspundere în probleme ce țineau de actori.

Inaugurarea clădirii noi a Teatrului Național Cluj a avut loc la 7 septembrie 1906 în prezența ministerului agriculturii Ignácz Darányi. Edificiul a fost construit pe un teren primit din partea municipalității iar costurile de construcție fiind acoperite în cea mai mare parte din bugetul de stat. Statuia actorului și fostului director János Kótsi Patkó, respectiv al actorului Gyula E. Kovács, dezvelite în holul teatrului au fost donate instituției de directorul Janovics (O-V 1906.09.16, U 1906.09.09). Deoarece din acest moment până la sfârșitul epocii respective el s-a aflat fără întrerupere în poziția de director al Teatrului Național Cluj, fiind prin urmare ocolit de stituațiile de conflict interinstituțional, ne vom întoarce atenția către alte aspecte din viața lui

Janovics, ca erou și antierou într-un film biografic imaginar

La cârma teatrului clujean, viața lui Janovics a intrat în rutină: a regizat piese, s-a distribui în roluri, s-a ocupat de deplasări și de stagii cu spectacole invitate, a angajat și a concediat actori, a întocmit programul de lucru al teatrului înainte de începerea noii stagiuni. Din păcate nu a avut copii din căsătoria cu actrița Lili Poór și astfel orice moment liber și-a dedicat teatrului. Făcea față unui volum de muncă mărit, era ambițios, și avea un simț extraordinar al afacerilor. În timpul liber îi plăcea să călătorească.

La un moment dat, în vara anului 1908 când Janovics se afla la Veneția împreună cu actorii Sándor Horti și György Kürti, a fost arestat pentru posesie de bancnote contrafăcute. Povestea a început cu schimbul de bani la Banca Comercială Maghiară de la Pesta, unde a primit 4 bancnote de 100 de lire pe lângă numeroasele cu valoare mai mică. Cumpărând mai multe suveniruri la Veneția, a plătit cu o bancnotă de 100 de lire, însă comerciantul tot întârzia să-i dea restul, deoarece – cum s-a aflat mai târziu – a chemat poliția care i-a dat ordine să nu lase clientul să plece. Janovics, Horti și Kürti a fost precheziționați, politiștii găsind și celelalte trei bancnote falsificate de 100 de lire și au fost escortați cu toții la Poliție, unde au stat până a doua zi, iar polițiștii au efectuat percheziția camerei de hotel. Janovics a solicitat să fie dus la ambasada Austro-Ungariei, încă acesta nu a fost deschisă. După acesta a cerut să trimită o telegramă la poliția clujeană însă cererea nu i-a fost aprobată (BH 1908.07.18). Ulterior, la intervenția consulului a fost eliberat însă fără dreptul de a părăsi orașul, iar când poliția din Veneția a primit din partea poliției clujene datele necesare pentru identificare, și-au cerut scuze. Janovics a promis că va da în judecată banca (PN 1908.07.30), însă starea de fapt nu a putut fi dovedită în absența dovezilor justificative. Chiar dacă unul dintre casierii băncii a susținut cele afirmate de Janovics, nu s-a putut dovedi că bancnotele în cauză au provenit de la ei, deoarece bancnotele falsificate de 100 lire au fost reținute de poliția din Veneția (PN 1908.08.29). Nu avem informații cu privire la soluționarea acestui caz.

Acasă la el, la Cluj a primit foarte puține critici cu privire la prestația regizorală, producția de filme și eficiența sa ca director. La fel, presa clujeană a fost foarte puțin preocupate de turnarea filmelor, deși aceste filmări trebuie să fi fost niște evenimente destul de impunătoare în viața orașului. În sfera publică, criticul său cel mai vocal a fost ziaristul Sándor Tóth care a formulat mai multe critici la adresa lui Janovics în revista de interes general Kolozsvári Tükör. Revista a debutat în 1911 și după calculele lui Tóth până în februarie 1916 a publicat 19 „dezvăluiri” despre Janovics, cu care se afla cândva în relații amicale (KT 1916.02.09). Janovics l-a dat în judecată pentru calomnie atât pe Tóth cât și tipografia Pannónia care tipărea revista și a câștigat procesul. Tribunalul a stabilit daune de 2500 de coroane pentru Sándor Tóth și aceeași sumă și pentru proprietarul tipografiei, ei fiind obligați să suporte și cheltuielile de judecată (PN 1916.02.07).

Janovics Jenő

Într-adevăr, Sándor Tóth a avut mai multe articole tendențioase la adresa lui Janovics, însă lipsa surselor secundare ne îndeamnă la prudență, și, desigur, nici nu putem afirma cu certitudine, că unele afirmații ale lui Tóth nu ar fi avut un sâmbure de adevăr. În iulie 1915, Tóth a demarat o amplă investigație dedicată problemei salariilor actorilor de la teatrul clujean. După informațiile ziaristului, la momentul izbucnirii războiului, după ce în mai puțin de două luni aproape jumătate dintre actori au fost înrolați, Janovics a desfăcut contractul tuturor actorilor la deschiderea stagiului de toamnă, după care le-a propus un nou contract cu salariul redus cu 30-40%, iar majoritatea actorilor au semnat și în aceste condiții. Calitatea spectacolelor a scăzut, și din acest motiv a scăzut și numărul spectatorilor. Tóth afirma că lui Janovics nu-i păsa, deoarece Színkör Mozgó (cinemateca lui Janovics, instalată în fosta clădire a Teatrului de Vară de pe malul Someșului, clădire de care a încercat să scape în 1911 oferind-o spre vânzare Ministererului Cultelor și Instrucțiunii Publice) acumulase destul profit pentru compensarea pierderilor. În timpul vacanței de vară, când actorii de obicei își completau veniturile participând în spectacole invitate, Janovics îi angaja pe actorii clujeni în roluri de filme, pentru maxim 15 coroane pe zi (chiar dacă acesta putea însemna și 12 ore de lucru pe zi), o sumă absolut infimă (KT 1915.07.14). Această temă a fost reluată în repetate rânduri de Tóth, ajungând chiar să publice în numărul din 24 august 1915 al revistei Kolozsvári Tükör „lista foamei”, adică grila de salarizare anuală a actorilor. Din listă reiese că salariile au scăzut drastic, chiar dacă nu în mod uniform, față de nivelul salariilor din anul 1914, singura excepție fiind în cazul membrilor permanenți. Seria articolelor de Sándor Tóth am putea să o considerăm un fel de vendetta (din motive necunoscute de noi), dacă nu ar fi apărut în aprilie 1917 în ziarul Pesti Napló  o știre „pe surse”, cum că actorii clujeni fomiști au organizat o ședință sindicală într-o cafenea și au discutat problema măririi salariilor. Când în sfârșit au luat decizia de a intra în biroul directorului, Janovics i-a întâmpinat afirmând că salariilor lor au fost deja mărite. Conform surselor ziarului, un actor „loial” a dezvăluit directorului planul, iar el ar fi încercat astfel să evite un conflict deschis. (PN 1917.04.21). Poate nu este o coincidență că era tocmai momentul când comisia de teatru a municipalității a mărit prețul biletelor și abonamentelor. În acest sens se exprimă și Sándor Tóth, cum că Janovics a fost tipul de manager care recupera pe mere ce pierdea pe pere. Dacă înregistra pierderi la teatru din cauza lipsei actorilor și din cauza schimbării preferințelor culturale instalate în contextul războiului, atunci el își recompensa aceste pierderi prin câștigul din cinemauri – un gen devenit extraordinar de popular. Nu întâmplător am spus „cinemauri”, căci după spusele lui Tóth, Janovics n-ar fi administrat doar cinemaul Színkör Mozgó, ci ar fi închiriat și cinemaurile Universitatea și Urania, precum și cele din Carei și Hódmezővásárhely, deși această din urmă afirmație nu poate fi confirmată din cauza lipsei surselor secundare (KT 1915.09.07).

Atunci când putea și când situația îi permitea, Janovics încerca să aibă griji de actorii lui. În toamna anului 1916, după ofensiva română populația din Secuime se refugiase la Cluj împreună cu animalele cu tot. Pentru un scurt timp carnea de vită se comercializa la preț foarte mic iar Janovics a reușit să comande carne pentru actorii trupei sale la preț de 1 coroană 60 de fileri pe kilogram, ceea ce la momentul respectiv era cel mai mic preț pe carne la nivelul întregii țări. Făcea rost și de articole de menaj, respectiv de alimente (orez, mazăre) pentru actorii lui, folosindu-se de relația lui cu prefectului Clujului Ödön Bethlen, cel care a amenajat băncile de alimente ale orașului. Mai mult, a achitat și suprataxa de inflație (100 și 60 coroane) la 1 noiembrie 1916, tocmai înainte de târgul din noiembrie (U 1916.11.03., PH 1916.11.04).

Cineastul îmbogățit și antreprenorul

Janovics a recunoscut devreme potențialul teatrului în ceea ce privește publicitatea, și de două ori a pus la dispoziția antreprenorilor spațiile libere generoase ale teatrului condus de el. Încă din 1909 s-a asociat cu comerciantul de confecții vestimentare Rezső Bittó și au înregistrat împreună firmă de publicitate cu numele Színházi függöny (KÉ 1909.02.25). Deoarece reclamele plătite de firmele clujene au adus doar un profit mărunt, incluzând aici și dividendele din publicitatea de la o revistă cu distribuție națională, peste doi ani Janovics a înființat societatea pe acțiuni Magyar Reklámvállalat Rt., împreună cu alți trei antreprenori (printre care arhitectul Artúr Sebestyén și Zsigmond Lenkei, proprietarul revistei Kinematográf), cu un capital social de 200.000 coroane, profilul firmei fiind astfel definit: „închirirea cortinelor de teatru și exploatarea lor în scopuri de publicitate, precum și orice alt tip de publicitate” (KÉ 1911.03.02).

Janovics Jenő

Față de tranzacțiile cu publicitate, activitățile cinematografice s-au dovedit afaceri mult mai lucrative, care, pe lângă valoarea ideală a produsului artistic i-au adus și venituri considerabile. Mai sus am prezentat conflictul dintre Janovics și redactorul revistei Kolozsvári Tükör, soluționată sub forma unei decizii judecătorești. Sándor Tóth a ascultat cu sfințenie de hotărârea judecătorească, și după data de 9 februarie 1916 a mai amintit o singură dată numele lui Janovics, și anume în numărul dedicat „milionarilor de război” din Cluj, care cuprindea o anchetă a persoanelor îmbogățite de pe urma războiului. În apărarea lui Tóth să fie spus că lângă numele lui Janovics a pus și un asterisk, cu explicația că nu are altă vină decât că s-a îmbogățit în contextul războiului (punând totodată lângă numele lui și suma de 4 milioane de coroane ca venit net). „Nu e vină că înainte de război a fost un om sărac complet necunoscut” – afirma Tóth (KT 1918.06.27). Lista este autentică, chiar dacă nu întru totul completă, căci în următorul număr al revistei Tóth menționează că informațiile au fost furnizate de consilierul financiar Mór Wertheim de la Finanțe (KT 1918.07.11). Venitul realizat de Janovics s-ar ridica la un milion de coroane, sursa de venit fiind „cinema, producție film, teatru”.

Având un succes răsunător cu filmul Sárga csikó (Mânzul șarg) în 1913, în urma accidentului de muncă soldat cu decesul actriței Erzsi Imre din film, directorul a trebuit să aștepte un an până a clasat procuratura cazul împotriva lui pentru uciderea din culpă (BH 1914.05.17). În 1914 a înființat un studio de producție filme, deocamdată fără nume, unde angajase operatori, regizori și actori, însă a trebuit să rezolve post-producția și distribuția, și de aceea a semnat un contract de asociere cu Projectograph S.A. Numele noului studio de producție filme din Cluj avea la bază abrevierea numelor celor doi proprietari (Pro și Ja), din 1915 funcționând sub numele de Studioul Proja (SzÉ 1915.10.31). Primele trei filme, toate sub bagheta regizorală a lui Mihály Kertész: A tolonc, A kölcsönkért csecsemők  și Bánk bán  s-au bucurat de un succes imens, deschizând căi noi în fața directorului Janovics. După premiera filmului A tolonc  el a fost pus însă pentru scurt timp sub sechestru judiciar, deoarece Móric Miklós Pásztory, proprietarul Fondului Național pentru Filme avea de gând să demostreze în fața tribunalului că deținea drepturi exclusive pentru ecranizarea piesei originale a lui Ede Tóth. Până la urmă tribunalul din Budapesta a respins cererea lui, a ridicat sechestrul și l-a obligat pe Pásztory la plata cheltuielilor de judecată (PH 1915.03.05).

Pentru asigurarea drepturilor de autor din viitor, Janovics a cumpărat încă în 1923 – după ce a preluat președinția Asociației Naționale a Actorilor de la Mór Ditrói – agenția literară a Asociației Actorilor pentru suma de 40.000 de coroane, după care a înregistrat-o împreună cu Ferenc Révész ca o societate comercială (KÉ 1913.12.04). Firma a fost înființată cu scopul cumpărării drepturilor de autor ale noilor opere literare, însă, din câte se pare, nu întotdeauna proceda etic. Într-un număr din toamna anului 1915, în revista Kolozsvári Tükör, pe vremea când Sándor Tóth încă avea curajul de a-l critiza pe Janovics, a apărut un articol care dezvăluia un abuz grav în ceea ce privește drepturile de autor ale baladei Tetemrehívás. Tóth relata pe surse că un tânăr student universitar clujean a prelucrat balada poetului János Arany într-un scenariu de film și a avut ideea neinspirată de a-l arăta lui Janovics. Janovics s-ar fi arătat dezinteresat, după care s-ar fi răzgândit și ar fi cumpărat din milă scenariul studentului naiv, dând pe el 100 de coroane, afirmând că va trebui să-l prelucreze temeinic cu Márton Garas. Până la urmă au fost efectuate doar schimbări minore la scenariul original al lui ui Némedy (KT 1915.11.09), iar filmul a intrat în cinematografe și s-a bucurat de un succes formidabil în toată țara. Némedy ar fi rămas doar cu suma amărâtă de 100 de coroane, iar Janovics ar fi încasat sumele revenite după succesul filmului. Desigur, și această poveste a lui Tóth trebuie tratată cu prudență, în lipsa surselor secundare.

Nu se știe motivul pentru care Janovics s-a despărțit de Projectograph, dar în 1916 numele lui este deja amintit alături de studioul Corvin. Sub egida Corvin, a turnat în vara anul 1916 nu mai puțin de 18 de filme (AU 1916.08.30). Îl prefera pe Sándor Korda în scaunul regizorului, lui i-a vândut și studioul Corvin, iar el a înființat studioul Transsylvania, pe care în iulie 1918 l-a și înregistrat ca societate comercială (KÉ 1918. 09.05). Fiind în conducerea firmei Transsylvania, Janovics a fost ales în toamna anului 1918 în poziția de președinte al Sindicatului Cinematografiei din Ungaria. Sindicatul a luat ființă la inițiativa ministrului comerțului, József Szterényi și a fost înființat în baza deciziei ministerului economiei (ca și restul sindicatelor din domeniul industriei), în primul rând din necesitatea apărării în fața pieței filmelor străine. Alegerea sa în poziția de președinte a fost contestată mai ales de distribuitorii de filme, în primul rând fiindcă nu-l considerau ca făcând parte din breasla cinematografică, în al doilea rând, fiindcă nu trăia în mod permanent la Budapesta. După cum vom afla, nu numai că n-avea cum să stea la Budapesta, dar n-avea nici cum să se ocupe de cinematografie, fiindcă tocmai în această perioadă și-a lansat și cariera politică.

Politică și conducerea orașului

În 1906 apare pentru prima dată numele lui Janovics pe lista cuprinzând marii contribuabili ai orașului. Janovics apare pe această listă întocmită de comisia municipală de cenzori în calitate de virilist printre consilierii locali. Virilismul se referă la un principiu administrativ din perioada dualismului, când jumătate dintre consiliile comitatelor, orașelor și comunelor erau alcătuiți din marii contribuabili de pe raza administrativ teritorială a consiliului, care plăteau sumele cele mai mari cu titlu de impozit direct statului. Impozitul datorat de intelectuali era calculat de două ori, astfel impozitul direct datorat de Janovics (impozitul pe imobil și impozitul pe venit) era calculat dublat de fiecare dată de comisia municipală de cenzori. Prima dată când apare numele lui Janovics pe această listă (la sfârșitul anului 1906, indicând componența consiliului local din 1907) impozitul dublu datorat de el este de 2938 coroane (Kthb kgy jk, 1906.12.20). Pe ultima listă autentică de acest gen, întocmită în 1917, impozitul datorat de el, calculat de două ori cuprinde 7054 coroane și 80 de fileri (Kthb kgy jk, 1917.10.27) – comparând cele două sume calculate la distanță de 11 ani, se arată pe de-o parte nivelul de îmbogățire, iar pe de altă parte și inflația impozitelor în urma războiului. În context clujean, dacă parcurgem lista completă a viriliștilor, impozitul de 3077 coroane și 40 de fileri egalează cu impozitul datorat de proprietarii de imobile și de marii comercianți, indicând o avere considerabilă, mai ales pe timp de război. Cu toate acestea, înainte de 1917 (în acei zece ani petrecuți formal în calitate de membru al consiliului local) Janovics a participat la ședințele lunare ale consiliului extrem de rar. Participa doar atunci când era vorba de probleme care îl vizau sau când considera că este important să voteze din considerente culturale (de exemplu, a participat la ședința din 20 mai 1913 când a fost ales componistul Rezső Lavotta în funcția de director al conservatorului clujean).

Din 1917 însă și-a asumat un rol activ în administrarea orașului, participa în mod regulat la ședințele consiliului, mai ales că la începutul anului s-a discutat de mai multe ori taxarea biletelor de teatru, ca parte a impozitului local pe divertisment. După încheierea dezbaterii publice, la ședința din 30 mai 1917 edilii au votat mărirea impozitului cu 10% a biletul de teatru – stabilirea procentului a fost meritul lui Janovics, căci în aprilie consiliul local dorea să introducă o taxă de 20%. Janovics s-a pronunțat public, inclusiv în presă împotriva acestei măriri, argumentând că și în capitală s-a stabilit doar un procent de 10%, iar măsura intenționată de consiliul clujean ar fi fost fără precedent în toată țara (U 1917.04.27). Această schimbare în suma de impozit se introducea la o lună după ce Janovics – desigur, pe hârtie, comisia de specialitate a teatrului – a mărit prețul biletelor și abonamentelor (U 1917.04.20), în vederea completării salariilor actorilor.

Din 1917, Janovics și-a asumat un rol activ și în ceea ce privește activitatea politică: la o ședință a electorilor, el a pledat în favoarea unui partid clujean care să militeze pentru dreptul de vot universal, egal și secret (U 1917.07.10). Luarea sa de poziție venea la o lună după ce la Budapesta a fost înființat Coaliția pentru Dreptul de Vot, iar spre sfârșitul anului a luat ființă ș ifiliala de la Cluj. În aprilie 1918, la adunarea generală a Coaliției Clujene pentru Drept de Vot, Janovics a luat cuvântul în calitate de unul dintre liderii de partid și președinte al ședinței. (U 1918.04.23). La scurt timp după ședință, în urma consolidării activității Coaliției, a făcut demersuri împreună cu politicieni locali și câțiva întreprinzători mari pentru înființarea unei reviste dedicate dreptului la vot (8OU 1918.07.11). De aici n-a mai fost nevoie decât de un pas să intre în partidul radical al lui Oszkár Jászi, înființat în 1914. Spre sfârșitul războiului, a trecut cu filiala locală a partidului în Comitetul Ardelenesc al Consiliului Național Maghiar (U 1918.10.20), asumându-și rolul de vicepreședinte de comitet (U 1918.11.01). După „revoluția crizantemelor” a luat de mai multe ori cuvântul la adunările generale și la ședințele clujene ale Consiliului Național Maghiar, denunțând înflăcărat ororile războiului și cerând independența Ungariei. A participat în activitățile Comisariatului Guvernamental Transilvania, înființată în decembrie (U 1919.12.11), unde s-a ocupat de serviciul de cultură. Putea fi găsit zi și noapte în birourile de la primărie ale Consiliului Național Maghiar. La marea adunare a Consiliului din data de 21 decembrie a luat cuvântul după comisarul general István Apáthy, președintele Consiliului Național Maghiar și după József Sándor, președintele Consiliului Național al Secuilor. (Discursul său rostit pe balcon poate fi vizionat aici: filmhiradokonline.hu).

Activitatea politică a lui Janovics a avut consecințe asupra lui și după intrarea Armatei Române în Cluj: administrația militară a obligat municipalitatea clujeană la plata daunelor în urma incidentului armat de la Țigani (Crișeni), pe listă fiind trecut și numele lui Janovics. Suma totală de achitat de municipalitatea clujeană a fost de 900.000 de coroane (câte 100.000 de coroane pentru cei 9 soldați români morți), iar cea mai mare sumă de plată îi revenea lui Janovics, care trebuia să achite singur 80.000 de coroane (PN 1919.01.18).

 

Abrevieri de periodice: 8OU – 8 Órai Újság, AU – Az Újság, BH – Budapesti Hírlap, BN – Budapesti Napló, H – Hazánk, KÉ – Központi Értesítő, Kthb kgy jk – Kolozsvári törvényhatósági bizottság közgyűlési jegyzőkönyve, KT – Kolozsvári Tükör, MN – Magyar Nemzet, Mo – Magyarország, MRT – Magyarországi Rendeletek Tára, NT – Nemzeti Tanács, O-V – Ország-Világ, PH – Pesti Hírlap, PN – Pesti Napló, SzNT – Székely Nemzeti Tanács, SzV – Szeged és Vidéke, U – Ujság.

Autorul salută activitatea firmei  Arcanum Adatbázis Kft  care a contribuit în mod decisiv la realizarea prezentului studiu. Activitatea lui Janovics între cele două conflagrații mondiale poate fi citit aici.


Articol realizat în cadrul proiectului „Momente din istoria cinematografiei clujene”.