Vai, săraca cinematografie română! În totalitarismul anilor 1948–1989 n-a avut încotro și a împărtășit soarta muzelor sub dictatură. Într-o societate care înăbușea orice controversă încă din faza de germinare, filmele românești nu ar fi trebuit să ridice probleme.
„Scandalagiu, provocator, diavol, enfant terrible, echivalentul englez al lui Fellini” – astfel a fost apreciat in noiembrie 2011 Ken Russell, artistul care s-a stins din viaţă la 84 de ani. Deşi această opinie este legitimă, lasă impresia că subestimează acest regizor legendar, a cărui artă cinematografică include mult mai mult decât ne este sugerat prin această apreciere controversată.
Dacă vine vorba de filme japoneze, primul nume care vine în minte este Akira Kurosawa, şi nu în mod întâmplător: datorită lui filmele nipone sunt apreciate şi vizionate şi în vest. Opera Maestrului nu este importantă în istoria filmului numai pentru că a reuşit să îmbine stilul lui narativ unic cu vizualizări geniale, ci şi fiindcă peliculele, 31 de producţii independente, au „inspirat” nenumăraţi regizori din vest. A murit acum 13 ani şi dacă ar mai fi printre noi, ar avea 101 ani.
