Câștigătorul Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin de anul acesta, Poziţia copilului este nu doar cel mai împlinit dintre cele trei lungmetraje de până acum ale lui Călin Peter Netzer, ci și, deja, un film de referință al Noului Cinema Românesc.
Înainte de a mai aminti alți câțiva scenariști hârșiți ai filmului românesc, să trecem încă o înfrângere pe răbojul lui Eugen Barbu. Ea s-a numit Groapa, pe care nu el și-a săpat-o, ci alții au săpat-o pentru dânsul. Părăsind terenul minat al calamburului literar, trebuie să spunem răspicat: din 1957, de la apariția romanului în chestiune, cinematografia română a avut la dispoziție un scenariu tarantinian in nuce; NICI UNUL dintre regizorii români cei plini de har nu i-a intuit potențialul și nu a cerut convertirea acestuia în film. Scenariștii români, marcați de boala numită mâncătorime colegială, au tăcut, de asemenea, mâlc. I-a imitat autorul textului însuși.
