Vai, săraca cinematografie română! În totalitarismul anilor 1948–1989 n-a avut încotro și a împărtășit soarta muzelor sub dictatură. Într-o societate care înăbușea orice controversă încă din faza de germinare, filmele românești nu ar fi trebuit să ridice probleme.
Fondator – inaugurează parcursul școlii românești de film. Salvator – reabilitează onoarea cinematografiei autohtone. Prima dată, în fața colegilor pionieri fără har: Jean Mihail, Eftimie Vasilescu, Ghiță Popescu, Horia Igiroșanu et co. A doua oară în deșertul aculturalității profesionale instaurată de camarila stalinistă prăsită de Dinu Negreanu. Profesionist – își investește producțiile cu plus valoarea unui fanatism al meseriei pe care contemporanii îl taxează ca extravaganță.
