Seriale şi figurine pluş

Seriale şi figurine pluş

A crezut întru totul în victoria clasei muncitoreşti asupra tiranilor, după care i s-a făcut urât de realismul socialist, a spus poveşti despre pisici, vrăbiuţe şi alte animale, a fost cronicarul unei iubiri a florilor de gheaţă precum şi a unei balade desenate în tuş. A fost premiat la festivaluri, numele său fiind cunoscut în toată lumea – deşi totul a început cu o simplă pereche de pantaloni albaştri de pânză.

Autor de desene animate în tricou cu dungi

Autor de desene animate în tricou cu dungi

Oricât de nemulţumit ar fi fost Zdeněk Miler de cum arăta Cârtiţa, totuşi acesta a devenit emblema lui. El avea o înţelegere profundă în ceea ce priveşte curiozitatea copiilor, lucrurile care captează atenţia prichindeilor, iar desenele sale animate scurte erau menite în primul rând pentru distracţia şi educarea celor mici. Maestrul ceh al desenelor animate europene a decedat la vârsta de 90 de ani, la data de 30 noiembrie 2011.

O capsulă a timpului

O capsulă a timpului

Însuși orașul Praga este ca un decor uriaș de film: pe străzi, în piețe, pe poduri, în fața Hradjinului omul este cuprins de un sentiment de miraj, parcă ar fi parte a unei vrăjeli și ar fi capabil să treacă prin spațiu si timp. Ceva asemănător trebuie să fi simțit și aceia care au venit de prin toate colțurile lumii ca să filmeze în fața acestor decoruri vii și în studioul Barrandov, legendarul studio de la marginea orașului fondat de Miloš Havel, unchiul lui Václav Havel.

Schimbare de regim în manieră cehă

Schimbare de regim în manieră cehă

Poate că în nici o ţară nu s-au creat atâtea filme geniale, interzise de regimul comunist, ca în Cehoslovacia. Ulterior este greu de crezut că aceste filme într-adevăr s-au produs, şi în loc să fie distruse, s-a aşternut praful pe ele într-un sertar, până a catadicsit cineva să le observe. Regimul nu a fost amabil cu Noul Val ceh. Filmul Kolja, turnat la doar şase ani după schimbare orânduirii, ne povesteşte despre sfârşitul regimului de acolo.