Ipu, între Amza Pellea şi Gerard Depardieu

Ipu, între Amza Pellea şi Gerard Depardieu

…sau între Nicolaescu şi Dreyer. Condamnat la viaţă, filmul lui Bogdan Dreyer, lansat anul acesta în cinematografe, este un remake după Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, filmul lui Sergiu Nicolaescu din 1972, ambele ecranizări ale nuvelei lui Titus Popovici Moartea lui Ipu. Primul film este realizat pe un scenariu al autorului nuvelei, cel de-al doilea are la bază o adaptare semnată de Anuşavan Salamanian, longeviv inginer de sunet care a lucrat, ca sunetist, şi la filmul din 1972. Să vedem ce înseamnă, după 40 de ani, o revizitare cinematografică a unui text clasic al literaturii române postbelice, raportată evident la „ediţia princeps”.

Această obscură obiecţie la dorinţă

Această obscură obiecţie la dorinţă

1979 nu ne pare un an extraordinar din punct de vedere filmic: în ciuda lobbyului pentru filmul autohton maghiar Ungurii al lui Fábri Zoltán, Oscarul pentru cel mai bun film străin l-a luat Blier. Fábri n-a reuşit să ajungă la premiu în ciuda celei de-a doua nominalizări (prima fiind pentru The Boys From Paul Street / A Pál utcai fiúk – atunci Oscarul l-a luat Război şi pace al lui Sergei Bondarchuk). De parcă titlul filmului francez s-ar fi adresat ungurilor: Pregătiţi-vă batistele!