Cinecittà este cel mai important studio de producție din Italia, aflat în apropiere de Roma, și se întinde pe o suprafață de 400 000 de metri pătrați. Creat de Mussolini în perioada fascismului din convingerea că cinemaul e un bun instrument de propagandă, a aparținut statului până în 1998, când s-a privatizat, și a reușit, până la acel moment, să renască de câteva ori din cenușă – uneori chiar la propriu.
Textul de faţă deschide o serie de miniportrete ale regizorilor debutanţi demni de luat în seamă în cel mai trist deceniu al cinematografiei române, 1991–2000. Ne oprim, deocamdată, doar asupra acestui deceniu deoarece istoria filmului românesc de după 2000, cu succesul nesperat, dar nu inexplicabil înregistrat, este (sau se presupune a fi) mai bine cunoscută spectatorului/cititorului. Începem, nu chiar întâmplător, cu Florin Codre. Opera prima şi, probabil, cântec de lebădă, Şobolanii roşii este o ars poetica de o valoare care depăşeşte conjuncturalul, vizionabilă şi azi, fără a dobândi însă statutul de operă de excepţie.
