Noul Hollywood serveşte cel mai interesant paradox din istoria filmului: fuziunea culturii europene şi americane dă naştere la un moment – probabil irepetabil – când două sisteme de valori diferite nu se anihilează, ci se fertilizează una pe alta, fiind vorba de metodele povestirii narative şi traumaticul portret de caracter al Individului ce se opune întregii lumi.
Opera lui Luis Buñuel este caracterizată prin iregularitatea regulată, ilegalitatea legală şi infidelitatea faţă de realitate – ca urmare, nici nu e de mirare că faima lui rezultată din aceste trăsături, alături de viziunea sa de cineast, i-a adus până la urmă şi Oscarul. Desigur, asta dacă admitem că împărţirea premiilor chiar este în interesul filmului, ca o formă de recunoaştere a artei. Cea mai desăvârşită operă a sa, totodată şi cea mai absurdă în cea mai fină manieră posibilă, Farmecul discret al burgheziei a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin la a 20-a ediţie a decernării premiilor.
