În 1976 filmul Rocky îşi adjudecă premiile Oscar pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie. Acest film – la scara costurilor hollywoodiene – a fost realizat dintr-un buget modest (circa 960 000 de dolari) şi a înregistrat un succes răsunător. A corespuns gustului publicului, menţinând şi până în prezent(şi totodată distrugând) propriul cult: în cele 4 decenii a devenit un serial alcătuit din 6 părţi.
Acest caracter interpretat de necunoscutul Silvester Stallone, în rolul principal, a însemnat marea afirmare, deoarece Sly – protagonistul de până atunci al filmelor porno – ajunge din acest moment un adevărat star. Scenariul filmului Rocky[1] este semnat tot de el: l-a scris în doar patru zile, după care a fost dispus să-l vândă numai în condiţia în care este lăsat să joace rolul principal. Mai multe studiouri de film ar fi dorit să cumpere scenariul, dar pentru rolul principal i-au considerat mai potriviţi pe actorii Burt Reynolds, Ryan O`Neal sau James Caan. În final United Artist a fost cea care a consimţit asupra filmului şi a distribuţiei.
Figura lui Rocky Balboa s-a contopit mai târziu definitiv cu figura de actor a lui Stallone. Întâmplarea boxerului provenit din linia a treia devine autentică datorită faptului că Stallone, aidoma eroului său (şi mulţumită lui), ajunge superstar într-un mod total neaşteptat. Pregătirea rituală, conştientă, a lui Rocky pentru victorie are ca scop realizarea visului tipic american, care a fost atins atât de către actor, cât şi de către erou. Caracterul lui Rocky afost inspirat de un meci de box asemănător şi real: campionul mondial Muhamad Ali a obţinut o victorie grea şi înjositoare ( pentru prima oară în decursul carierei sale este trimis la podea în runda a treia) împotriva necunoscutului de până atunci Chuck Wepner. În ciuda acestui fapt, unul dintre principalul merit al filmului este că vedem nu doar un portret de boxer, ci pe principiul „Madame Bovary sunt eu”, Stallone reuşeşte să rămână Balboa până la sfârşit, de parcă evenimentele nu s-ar derula în faţa camerelor de filmat, din acest motiv a fost probabil o mare decepţie faptul că, tocmai Sly, care a visat şi realizat acest film, nu a fost răsplătit cu nici un premiu Oscar.
Povestea este arhetipală: eroul principal nesigur de sine şi rătăcitor, primeşte – cu siguranţă – o ultimă şansă de la viaţă. Recunoaşte imediat oportunităţile, mântuindu-se prin intermediul unei munci titanice. Campionul mondial de box la categoria grea, Apollo Creed, ridică „armăsarul italian” în ringul public, Rocky acceptând provocarea unui meci ce-i depăşeşte posibilităţile, ca mai apoi aproape să-l câştige. Şi până în zilele noastre filmele de luptă sau cele de box urmează această schemă, sau se inspiră din aceasta, fiind singura cale către victorie: răzbaterea către ţelul stabilit lăsând toate celelalte valori la o parte. Atmosfera eroică a filmului este subliniată de muzica filmului, pentru care şi Bill Conti primeşte premiul Oscar.
Cel mai mare rival al filmului Rocky de la Gala premiilor Oscar a fost Şoferul de taxi a lui Martin Scorsese (care în acelaşi an „a fost nevoit să se mulţumească” cu Palmierul de Aur de la Cannes). Filmul lui Scorsese s-a dovedit probabil prea deprimant pentru o Americă care se confrunta cu inflaţia, iar datorită conţinutului politic[2] nu prea a avut prea multe şanse la Oscar în faţa luiRocky. Ulterior Scorsese a realizat „antifilmul” lui Rocky, Taurul furios, iar criticii lui Rocky amintesc de acest film ca de un antiexemplu pozitiv. Cert este că Rocky este mult mai naiv, mai unilateral, filmul lui Scorsese parcă ar nega tocmai acest gen de prelucrare, de parcă ar contesta tocmai acest aspect: „taurul lui din Bronx” nu se realizează pe sine exclusiv din box, nici personalitatea sa nu este întărită de victoriile obţinute în ring³[3] în antiteză cu Rocky a cărei statornicie aproape se sacralizează. Interpretarea lui Robert de Niro este adesea imputată lui Stallone, dar munca celor doi actori totuşi ar trebui analizate din alte puncte de vedere. De Niro este o expresie extremă al interpretării method-acting, totodată cel mai bun exemplu în acest sens, în timp ce Stallone nu joacă, el rămâne „doar” natural.
John G. Avidsen, regizorul filmului, câştigă premiul pentru cea mai bună regie în faţa lui Sidney Lumet, Alan J. Pakula, Ingmar Bergman şi Lina Wertmüller. Competiţia a fost aşadar foarte strânsă, iar privind retrospectiv la opera regizorală al lui Avidsen, această decizie pare un pic exagerată (ulterior Avidsen „obţine” în trei rânduri Zmeura de Aur pentru Rocky 5 şi pentru două părţi din Karate Kid). În orice caz, filmul a venit şi cu o inovaţie tehnică: acesta este primul film de lung metraj în care au fost folosite steadycam-ul, această mişcare specifică a camerelor realizând o dinamică şi o lume imagistică deosebită: totodată reprezentând şi un instrument al limbajului de film mult mai economică.
Rocky, ne place ori nu ne place, este un film de referinţă: limbajul filmului nu a fost îmbogăţit decât cu o poveste de carieră clasic americană, dar popularitatea filmului se păstrează până în zilele noastre. Filme de box au fost în număr mare şi înainte, şi după Rocky, totuşi, am convingerea că vorbim de un film măreţ şi cuprinzător, care satisface din toate punctele de vedere aşteptările americane medii şi îmbogăţeşte paleta cinematografică cu un nou erou. Iar de eroi este nevoie pretutindeni şi în toate timpurile.
[1] În legătură cu aceasta face o remarcă conform căreia se declară surprins că unii oameni sunt capabili să scrie ceva timp de 18 ani „ca tipul acela care a scris Madame Bovary. Şi a ajuns cândva pe lista bestsellerurilor? Nu. Acesta este o carte proastă…” a spus Stallone.
[2] Preşedintele de atunci, Gerard R. Ford în 1974 a acordat clemenţă pentru cei care au refuzat să participe la războiul din Vietnam (cu condiţia ca aceştia să depună jurământ de credinţă şi să presteze servicii alternative) şi pentru dezertori (cu condiţia ca şi ei să depună jurământul de credinţă şi să efectueze 2 ani de stagiu militar la unitatea de care au aparţinut).
[3] După definiţia lui Alberto Moravia „nu boxează fiindcă este puternic din punct de vedere fizic ci boxează deoarece este slab din punct de vedere cultural”.
