Studioul Nordisk Film este cel ami vechi studio ce încă funcţionează şi care în decursul existenţei sale de un secol a dat lumii regizori cum ar fi Lars von Trier şi Bille August, adică lăsând la o parte pălăvrăgeala: a creat industria filmului danez şi l-a făcut cunoscut la nivel internaţional.
Ca orice altă industrie profitabilă şi industria filmului danez a avut un pionier hotărât, Ole Olsen, al cărui prim pas spre industria filmului a fost deschiderea unui cinematograf în 1905, la Coppenhaga, e a fost urmat în anul următor de deschiderea propriului studio (la vremea aceea Studioul de Filme al lui Ole Olsen) într-un cartier al capitalei, Valby. Olsen a investit bani serioşi în această ramură a industriei care era o noutate totală, pe deasupra mulţi oameni de afaceri activi în idustria divertismentului i s-au alăturat, care la vremea aceea nu aveau nici o idee despre faptul că acest mod de a face bani se va dovedi o adevărată mină de aur, air investiţia lor se va întoarce însutit. Nordisk Film Kompagni şi-a început călătoria spre glorie pe data de 6 noiembrie 1906, primul film făcut la acest studio a fost Duer og mager, un reportaj de două minute. La sfărşitul anului apare şi mascota companiei, adică ursul polar ce stă semeţ pe glob, imagine cunoscută de pe logo-ul studioului – o imagine ce spune multe, nu-i aşa?
În următorul an Nordisk şi-a deschis companii partenere în Viena şi la Londra, iar pelicula Løvejagten (r. Viggo Larsen, 1907) a repurtat succese importante, s-au vândut 256 de copii. „Filmul junglei” cu o durată de 10 minute nu a fost popular din întâmplare, deoarece a fost înconjurat de un scandal de proporţii – datorită faptului că de dragul filmului chiar au fost împuşcaţi doi lei, aduşi din gărdina zoologică din Hamburg, pentru un preţ exorbitant de 5000 de mărci. Peter Adler Alberti, ministrul danez al justiţiei a oprit filmările, dar Olsen şi echipa lui nici că s-au sinchisit şi au terminat povestea propusă, apoi au dus filmul ilegal în Suedia, unde pelicula a avut un succes răsunător – se poate spune că datorită scandalului iscat. Cameramanul filmului, Axel Graatkjær a fost arestat şi a stat în închisoare 24 de ore, iar Alberti a interzis pelicula în Danemarca şi a retras autorizaţia de funcţionare a cinematografului lui Olsen.
Deoarece industria filmului avea în centru chiar de la început afacerea dintre popoarele producătoare de filme, producătorii din acele vremuri, a căror carieră a început deodată cu zorii industriei, au pus accent deosebit pe demararea distribuirii pe plan internaţional. Nici Ole Olsen nu a fost excepţie de la această regulă şi în 1908 a creat o filială la New York sub denumirea de Great Northern Company pentru a asigura distribuirea filmelor daneze pe piaţa americană.
În 1910 s-a deschis şi cel de-al doilea studio la Valby, iar cu filmul Den hvide slavehandel (The White Slave Trade, r. August Blom, 1910) au început producerea filmelor pe mai multe bobine, ce le-a permis producerea unor filme din ce în ce mai lungi – deşi inovaţia îi aparţine companiei Fotorama, Olsen a pus mâna printre primii pe ea şi şi-a însuşit ideea. Nu peste mult timp Nordisk a avansat în categoria asociaţiilor de utilitate publică, scaunul directoral a fost ocupat desigur, de Ole Olsen (între 1911 şi 1922), iar directorul executiv a devenit August Blom. În această perioadă a apărut la Nordisk Valdear Psilander, care a apărut în aproape 80 de producţii în decurs de 5 ani, sub egida studioului şi în acele vremuri el a fost cel mai popular şi cel mai bine plătit actor – pretenţiile sale băneşti mai că au adus compania în pragul falimentului. Până în 1914, cu aproape 1700 de angajaţi, a fost al doilea cel mai mare studio în Europa, depăşit doar de Pathe – cu 143 filme artistice, 46 de filme documentare şi cu 7000 de copii vândute a fost perioada de glorie cu filme fără sonor a studioului Nordisk. Producţia de filme a fost standardizată atât din punct de vedere narativ cât şi din punct de vedere stilistic, astfel nu se putea observa motive exuberante ale autorilor, cele mai des întâlnite genuri au fost cele cunoscute şi în America: melodrama, comedia şi thriller-ul.
Filmele Nordisk erau caracterizate de jocul actoricesc intens şi de folosirea efectelor de lumini; locaţiile interioare şi exterioare au fost prezentate foarte realist. În filme se repetau aceleaşi personaje, astfel dacă trecem în revistă colecţia Nordisk întâlnim foarte mulţi circari, fii risipitori, funcţionari publici, moşieri şi baroni. În această perioadă au apărut şi primele dive, deoarece nu dispuneau de cantitatea necesară de actriţe care să fi jucat în melodramele erotice au fost nevoiţi să angajeze balerine pentru filmele mute cu dans, iar acestea au devenit celebre datorită rolului lor în aceste filme (vezi Elna Jorgen-Jensen). Drept recompensă, pe lângă Clara Wieth Pontoppidan, publicul a avut ocazia să o cunoască pe Asta Nielsen, care înainte să plece în Germania, a făcut două dintre cele patru filme daneze ale sale la Nordisk (Balletdanserinden / Balerina, 1911; Mod Lyset / Spre lumină, 1919). În această peridoadă a apărut la studio Carl Theodro Dreyer, la vremea aceea total necunoscut, a cărui job era să scrie inserările din filmele mute. Cine s-ar fi gândit că el este viitorul regizor-geniu al Danemarcei? Dreyer îşi face debutul în 1918 în Suedia cu pelicula Preşedintele (Præsidenten).
Izbucnirea primului război mondial a zgâlţâit puternic industria filmului. Pe lângă faptul că piaţa rusească şi-a închis porţile, cel mai important partener străin, Germania a dat şi ea faliment, deoarece toate filmele străine au fost interzise. Studioul nu doar că a pierdut milioane, dar pe lângă bani şi cei mai talentaţi oameni au plecat rând pe rând. Regizorul Lau Lauritzen, care a regizat aproape 200 de filme Nordisk, a plecat la Palladium. Următorul pas logic după atâtea nenorociri a fost faptul că în 1917 studioul şi-a încetat activitatea. După război au continuat (sau au luat-o de la capăt) practic de la zero, şi dacă e să recunoaştem adevărul, niciodată nu şi-au recâştigat poziţia lor originală pe piaţa internaţională. De altfel acest lucru este un fenomen interesant, deoarece suedezii au început să-şi dezvolte industria cinematografică după război, ei au fost primii care au renunţat la genurile tradiţionale şi au început să clădească pe material propriu. În schimb situaţia studioului Nordisk se întrăutăţea, deşi au avut loc schimbări la nivelul conducerii: A. W. Sandberg se prezintă nu doar ca regizor ci ca director al departamentului de producţie şi pentru următorii trei ani H. Bloch Jespersen devine noul director executiv. În 1928 se face un singur film, The Joker, regizat de germanul Georg Jacoby cu participarea în mare parte a actorilor străini. A fost ultima picătură care a vărsat paharul, compania este desfiinţată.
Compania este salvată de la înec de Carl Bauder, agent de bursă bogat, care de altfel şi până atunci deţinea mare parte a acţiunilor: a înfiinţat Nordisk Tonefilm, compania ce producea filme sonore, care în anul următor a fuzionat cu falimentarul Nordisk Film. Bauder niciodată nu a ocupat o poziţie de conducere vizibilă, dar ca membru în consiliul de conducere a dirijat lucrurile din culise. În 1934 a câştigat un proces în calitate de proprietar de drept al procedeului de producţie a filmelor sonore patentat Petersen şi Poulsen, iar verdictul a obligat marile studiouri americane (Paramount, Fox, MGM ) să plătească Nordisk-ului pentru a putea folosi technica de sonorizare scandinavă „nezgomotoasă”.
În mai 1931 – sub egida Nordisk, bineînţeles – a avut loc premierea primului film sonor danez, Præsten i Vejlby (The Vicar of Vejlby, r. George Schnéevoigt). Adevărul este că Schnéevoigt a mai făcut un film sonor cu ani în urmă, dar dialogurile erau în limba norvegiană, deci astfel acest film a fost primul film artistic sonor cu adevărat danez. Filmul a fost un succes răsunător şi a adus profituri cât triplul investiţiei. Producătorii prevedeau un viitor promiţător, deşi dimensiunea pieţei internaţionale nu a avut un efect încurajator.
În 1934 apare şi un nume unguresc la Nordisk: Fejős Pál (care a fost de fapt etnolog, regizor, chimist şi arheolog în acelaşi timp) a fost angajat pentru a face filme artistice, pentru a ridica prestigiul internaţional al filmului danez, dar după trei filme s-a săturat de regizare şi a vrut să se retragă. Atunci Nordisk a hotărât să-i finanţeze călătoria spre o destinaţie oarecare, aleasă de el, astfel în calitate de colector pe teren al Muzeului Naţional Danez a avut ocazia să călătorească în Madagascar şi insulele Seychelles. „Singurul loc unde aş vrea să fac un film este Madagascar” – a anunţat el într-o zi conducerea. „De ce chiar Madagascar?” – a întrebat Bauder. „Pentru că acolo trăiesc băştinaşi şi eu vreau să fac un film cu aceştia” – a răspuns Fejős. Pentru a-şi păstra regizorul faimos în toată lumea Nordisk a îndeplinit această dorinţă ce părea imposibilă. Peste câteva luni Fejős filma deja în Madagascar, în această perioadă a realizat serialul documentar din şase episoade Svarta horisonter. În acelaşi an conducerea Nordisk este preluată de Holger Brondum, care a îndeplinit această funcţie între 1936 şi 1964. În această perioadă studioul nu a dus lipsă de nume mari, deoarece unul dintre cei mai mari regizori ai acelei perioade, Benjamin Christensen, şi-a regizat ultimele patru filme la Nordisk (Skilsmissens børn / Children of Divorce, 1939; Barnet / The Child, 1940;Gå med mig hjem / Come home with me, 1941; Damen med de lyse handsker /Lady with the Light Gloves, 1942).
Degeaba au început lucrurile să meargă mai bine, a venit din nou războiul: pe 7 februarie 1944, în urma manevrei militare Weserübung – prin care Germania a ocupat Norvegia şi Danemarca – nemţii au aruncat în aer studiourile din Valby şi pe 31 martie au distrus şi cinematorgraful Kinoplanæt.
În 1946 au fost angajaţi doi asistenţi de regizori noi: Erik Balling, care în curând va deveni scenarist, regizor, producător, iar până la urmă director executiv şi Ove Sevel care devine şeful noului departament Nordisk Film Junior, unde se fac filme documentare, reclame, filme pentru copii şi se fac de asemenea versiunile în daneză ale unor producţii deja existente. În 1956 Balling regizează primul film danez color, Kispus, prin intermediul căruia Nordisk îşi serbează a 15-a aniversare. Următorul an pregăteşte alte surprize plăcute pentru Balling, deoarece pelicula Qivitoq, filmată în Groenlanda, a fost nominalizată la Oscar, fapt ce este urmat de numirea lui ca director executiv (funcţie îndeplinită între 1957 şi 1989).
(Va urma)
