Ceea ce nu s-a menţionat până acum deşi are un rol important în viaţa studioului este istoria departamentului de animaţii, Nordisk Tegnefilm. Dave Hand, producătorul-regizor care înainte a activat sub egida Disney, a ajuns la începutul anilor 1950 în studioul Ring, Frank şi Rønde în Vedbæk. Planul lui Børge Ring a fost ca Hand să facă un film de animaţie lung pentru Nordisk pe banii studioului.
Hand – pe lângă faptul că a cumpărat echipament foarte scump şi plănuia să-şi facă propriul studio în Anglia – avea alte planuri, deci directorul general Holger Brøndum a hotărât că ar fi prea scump pentru studio dacă se încăpăţânează să-l păstreze pe animatorul britanic. După plecarea lui Hand Brøndum le-a făcut o ofertă de nerefuzat lui Ring care voia să evite falimentul – Nordisk a cumpărat 49% din acţiunile acestora, astfel avea acces permanent la studioul de animaţie şi putea profita de avantajele oferite de acest lucru.
După primul an de insucces Nordisk a preluat toată compania cu echipament şi personal cu tot dar din cauză că ni li s-au oferit condiţii financiare potrivite Bjørn Frank Jensen şi Børge Ring au părăsit Tegnefilm de dragul studioului olandez Marten Toonder. Unul dintre cei mai renumiţi animatori danez, Harry Rasmussen, a lucrat pentru Nordisk din 1 aprilie 1959 până în decembrie 1966. În această perioadă, mai exact în iunie 1960 (deşi Ove Sevel a menţionat în memoriile sale că a fost iulie 1959) s-a întâmplat că Walt Disney a vizitat studioul, a tatonat terenul la departamentul de animaţie şi a semnat cartea vizitatorilor.
Anii 1960 şi 1970 au fost dominaţi aproape în totalitate de filmele lui Erik Balling, care astfel a devenit cel mai valoros regizor al Nordisk. Din ce în ce mai des filmau în străinătate, astfel de exemplu Summer in Tyrol, 1964 a fost în întregime filmat în Austria, iar pelicula Martha (1967) a fost filmată în Pireu. Martha între timp a ajuns film de cult în rândul marinarilor, iar la examenul de admitere la Şcoala Marină din Svendborg până în ziua de azi este materie obligatorie. Ca efect al poveştilor cu spioni 007 ale lui Ian Fleming, Erik Balling a regizat propriile comedii – Bond, doar că fustangiul danez se numea Frede Hansen (Strike First, Freddy, 1965; Relax, Freddie, 1966). Hansen a fost scos din lumina reflectoarelor de cei trei escroci stângaci ai Olsen gang (1968–1981), care s-au dovedit a fi cei mai populari trio danezi timp de mai mulţi ani, atât pe micile ecrane cât şi la cinematograf. La sfârşit de deceniu Balling a făcut din nou o mişcare îndrăzneaţă, şi în timp ce celelalte studiouri s-au văzut nevoite să recurgă la disponobilizări în masă pentru a evita falimentul, Balling a adus profituri uriaşe făcând uz de puţină şmecherie: a făcut primul serial de ficţiune, făcut expre pentru televiziune (Friends and Neighbours, 1970–77). Serialul a avut în total 14 sezoane şi 84 de episoade. Acest succes a fost surclasat doar de Monopoly, 1987–82 – tot sub conducerea lui Balling – care a avut patru sezoane şi 24 de episoade, de asemenea se poate lăuda cu faptul că de atunci nu a mai fost un serial de televiziune cu un succes mai mare în istoria Danemarcei. În 1974 Nordisk şi-a deschis cel mai mare studio la vremea respectivă, 600 m2, la Valby şi în loc să rivalizeze a cumpărat compania de filme adversară, Johan Ankerstrjerne A/S, astfel dominând totul cu uşurinţă.
În anii 1980 pe lângă giuvaerul Balling au apărut şi alte nume pe paleta succesului, astfel Bille August concurează la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova şi câştigă trei statuete Bodil cu pelicula Honeymoon (1978). Un drum asemănător a fost parcurs de filmul Jeppe On The Hill (r. Kaspar Rostrupp, 1981) , în timp ce pelicula Tree of Knowledge (r. Nils Malmros, 1981) se prezintă prin toată Europa şi la Festivalul de Film de la Cannes. În 1982 Nordisk primeşte un nou director: Jens Jordan susţine şi execută renovarea Palads Teatret, lucrări începute de Ove Sevel. În culisele încercărilor marilor mahări soseşte şi asul din mânecă al studioului, regizorul cel mai de seamă până în prezent, Lars von Trier, al cărui prim film la Nordisk a fost Forbrydelsens element (1984), urmat de Europa în 1991. În 1984 studioul are un nou director, care se extinde şi mai mult: sub conducerea lui Hans Morten Rubin se înfiinţează primul canal de televiziune privat din Danemarca, Weekend-TV, prin intermediul căruia se difuzau în principal programe pentru copii şi sportive până în aprilie 1986 – lipsa banilor pune capăt activităţii canalului, fapt compensat la un an distanţă prin înfiinţarea unui centru de cercetări, Nordisk Film Broadcast.
Dacă nu tocmai din cauza NFB, dar recompensa bogată a sosit şi ea: primul premiu Oscar al danezilor (Babettes gaestebud, r. Gabriel Axel, 1987), urmat la un an de un alt Oscar, plusat de un premiu Golden Globe, două premii ale Academiei de Film Europene şi de un premiu Palme d’Or de la Cannes (Pelle erobreren, r. Bille August, 1987).
Pe 1 octombrie 1988 se înfiinţează canalul de televiziune naţional al Danemarcei, TV2, căruia NFB îi furnizează emisiuni sportive, distractive şi filme documentare (Fak2eren, 1989).
1992 s-a dovedit a fi un an important în istoria studioului: deşi ei deţineau monopolul asupra industriei de filme danez, a apărut un peşte mai mare în ocean, mai precis colosul mediatic al scandinavilor, Egmont, care i-a înghiţit.
Egmont funcţionează din 1878, produce reviste, benzi desenate, cărţi, filme şi programe televizate, are cinematografe şi canale de televiziune şi ţine pasul cu tehnologia şi în domeniul jocurilor interactive în mai bine de 30 de ţări ale lumii – un studio în plus sau în minus la ei nu contează. În acelaşi an studioul primeşte un nou director în persoana lui Peter Herforth, care nu se poate bucura prea mult de această funcţie, deoarece din cauza crizei ce a apărut la trei ani după părăseşte studioul cu alţi colegi din conducere – studioul se scindează în acest moment (Egmont Entertainment şi Film & TV Production). Din 1996 Nordisk Film acordă şi premiu pentru cel mai remarcabil proiect de cinema sau de televiziune danez, premiu ce din 2010 este primit de acel tânăr talent care ia parte în modul cel mai proeminent în media daneză.
Sfârşitul de mileniu aduce alte schimbări la Nordisk, deşi structura studioului şi a conducerii acestuia devine atât de haotică încât este greu să urmăreşti evenimentele, nu să şi iei parte la ele. În 2002 fuzionează cu Egmont Entertainment, noul director general va fi Kenneth Plummer, care este secondat din anul următor de Kim Magnusson. Capodoperele făcute la Nordisk nu au succes doar în ţările vecine, ci se prezintă pe toate continentele repurtând succese remarcabile. Următorii ani trec cu producerea unor capodopere cum sunt Reconstruction (r. Christoffer Boe, 2003) Ondskan (r. Mikael Håfström, 2003) sau Terkel i knibe (r. Kresten Vestbjerg, Thorbjørn Christoffersen, Stefan Fjeldmark, 2004). Studioul are profituri imense, ceea ce este completat şi de veniturile Film Interactive – în 2004 vând mai bine de un milion de softuri pentru jocuri, iar accentul este pus pe jocurile de societate. În anul următor achiziţionează 20% din finlandezul Matila Rohr Productions, astfel ajungând să colaboreze cu cea mai mare companie de producţie din Finlanda. În 2006 Nordisk a împlinit 100 de ani, fapt sărbătorit şi cu numirea unui nou director general, poziţia este ocupată de Michael Ritto de data aceasta, care fusese directorul general al Music Business Organization, unde Nordisk investise bani serioşi. În anii următori îşi consolidează în continuare prezenţa şi strategia pe piaţă, colaborează cu nenumărate firme, cumpără şi mai multe şi deloc neglijabil înfiinţează şi un departament internaţiona (Nordisk Film TV World).
În 2008 are loc un alt moment important în viaţa studioului: cumpărând acţiunile lui Lars von Trier şi Peter Aalbaek Jensen au pus mâna pe 50% din compania de procuţie daneză Zentropa. Scopul ar fi fost să ajute internaţionalizarea companiei, dar conform celor spuse de regizorul Jacob Thuesen totul a fost doat un acord financiar, de care a profitat cel mai mult Nordisk. În acelaşi an au semnat un contract pe cinci ani cu Relativity Media, compania americană de producţie de filme independente, prin intermediul căruia multe producţii hollywoodiene ajung şi la publicul nord-european. În 2008 Ritto este urmat de Allan Hansen care lucra pentru Egmont din 1989 – chiar din primul an al conducerii sale aduce schimbări majore, departamentul de televiziune al studioului este vândut lui Benijay Entertainment.
În 2009 este prezentat cel mai mare succes internaţional al deceniului, toate cele trei episoade ale trilogiei Millennium (Bărbaţi care urăsc femeile, r. Nils Arden Oplev; Fata care s-a jucat cu focul, r. Daniel Alfredson; Millennium 3 – Castelul din nori s-a sfărâmat, r. Daniel Alfredson), iar în 2010 trupa Olsen se reuneşte pentru ca Nordisk să fie primul nu doar la producerea peliculei color ci şi la realizarea celei 3D (Olsen Gang Gets Polished).
Am încercat să redăm succesul studioului prin cuvinte, pentru cei care nu au fost convinşi, iată câteva date statistice. În anul precedent (2010, n.t.) grupul mediatic Egmont a avut cel mai mare profit, totalizând 136 milioane de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 11 milioane de euro faţă de anul 2009. Din această sumă 6 milioane de euro au fost donaţi în scopuri caritabile, pentru a ridica nivelul de trai al copiilor şi tinerilor danezi aflaţi în situaţii dificile. La festivalul de la Cannes din anul acesta (2011, n.t.) Nordisk a arătat prezenţă masivă, s-au încheiat contracte serioase, care facilitează distribuirea pe viitor a filmelor, în afară de acest aspect au început colaborarea cu studioul norvegian Storm, în urma acestei colaborări se va înfiinţa o companie în Suedia, care se va ocupa de lucrări post-filmare digitale. Unul dintre cei mai importanţi paşi s-a făcut în septembrie 2011: compania muzicală MBO, mai sus-menţionată, deţinută de Nordisk a fost achiziţionată de Unviersal Music. Conform celor declarate de Allan Hansen acest fapt este cea mai bună strategie pentru menţinerea unui flux internaţional sănătos.
Aceste date masive ar putea fi şi înfricoşătoare datorită faptului că în general cantitatea este în detrimentul calităţii, dar spre uimirea tuturo în cazul Nordisk (Egmont) acest lucru nu este aşa. Nu este nici o problemă dacă ursul polar face o raită prin lume, dacă se mai şi întoarce în bârlogul lui cel rece.
