Tag: vise

Walt Disney-ul Japoniei

Walt Disney-ul Japoniei

În toamna anului 2014, la aproape un an de la lansarea filmului Kaze Tachinu (The Wind Rises) în cinematografele americane, regizorul și liderul creativ al studiourilor Pixar, John Lasseter, s-a urcat pe scena amfiteatrului Ray Dolby pentru a-i acorda premiul Oscar pentru întreaga carieră regizorului japonez Hayao Miyazaki. Înainte să-i acorde premiul, Lasseter a ținut următorul discurs despre opera și influența lui Miyazaki: „În istoria animației, care datează din primii ani ai cinematografului, sunt două figuri ale căror contribuție la această artă, îi plasează deasupra tuturor. Primul este Walt Disney, iar celălalt este Hayao Miyazaki.”

Atâta timp cât are viață

Atâta timp cât are viață

Giulietta și spiritele este deja un precursor al perioadei monumentale a lui Fellini, dominată de nevoia de a analiza arhetipurile eterne și rădăcinile istorice. După Casanova dar mai ales după Repetiția de orchestră apar semnele inconfundabile ale amurgului carierei acestui regizor excepțional.

Fragmentarea narativă în Inception şi Trance

Fragmentarea narativă în Inception şi Trance

În ciuda multelor diferențe dintre ele, Inception (Începutul, 2010) al lui Cristopher Nolan și Trance (Capcana minţii, 2013) al lui Danny Boyle pot fi văzute mai bine dacă sunt privite împreună. Separat, fiecare a fost atacat în critica mainstream pentru că nu e așa cum s-ar fi așteptat jurnaliștii de film să fie. S-a spus despre ele că au personaje unidimensionale, conțin clişee narative, că împing povestea mai departe prin întortocheli şi situaţii neplauzibile.

Suprarealism burghez, la modul discret

Suprarealism burghez, la modul discret

Opera lui Luis Buñuel este caracterizată prin iregularitatea regulată, ilegalitatea legală şi infidelitatea faţă de realitate – ca urmare, nici nu e de mirare că faima lui rezultată din aceste trăsături, alături de viziunea sa de cineast, i-a adus până la urmă şi Oscarul. Desigur, asta dacă admitem că împărţirea premiilor chiar este în interesul filmului, ca o formă de recunoaştere a artei. Cea mai desăvârşită operă a sa, totodată şi cea mai absurdă în cea mai fină manieră posibilă, Farmecul discret al burgheziei a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin la a 20-a ediţie a decernării premiilor. 

Tenno*

Tenno*

Kurosawa a atins apogeul carierei sale cu La poarta furtunii. Din cauza prestigiului său a fost numit, tenno, împăratul filmului japonez, atât în Japonia cât şi în alte părţi. În anii 1950–1960 el a stat pe tronul artei filmului din Japonia, dar la fel ca şi puterea împăratului la sfârşitul secolului al 12-lea, şi puterea lui a devenit nominală. Totuşi, în această perioadă nesigură, de sfârşit şi-a regizat cele mai serioase şi spectaculoase opere.