Sunt puține genuri filmice care își pot atribui o moștenire și un copac genealogic atât de vast precum genul horrorului, disprețuit de mulți. Nu există alt gen în afară de porno care să fie desconsiderat în egală măsură, totodată puține au atâția fani: genul cel mai josnic al istoriei filmului este și unul dintre cele mai populare.
Deşi în anii 1960 Alfred Hitchcock a fost şi el regizorul studioului Universal datorită schimbării radicale a publicului american, datorită faptului că şefii studiourilor şi întregul sistem de studiouri au fost depăşiţi de vremuri fenomenul de recesiune a apărut ca o consecinţă normală şi nici Universal nu a fost cruţat. Dar în 1970 când „băieţii grei ai cinematografului” au înviat Hollywood-ul, mulţi dintre pionierii renaşterii – de la Coppola până la Spielberg – au făcut filme pentru Universal.
Deşi seria filmelor horror produse după Dracula şi Frankenstein au reuşit temporar să scape Universal de faliment, fondatorul Carl Laemmle a pierdut conducerea studioului în 1936. Proprietarii şi directorii care se schimbau destul de des au decis să rămână la ceea ce ştiau, şi la început au făcut filme de prestigiu care păreau mai sigure, apoi după eşecul acestora au început să fabrice în masă filme de categoria B. Pe deasupra, această politică de afaceri de evitare a riscurilor a apărut chiar în perioada de declin al filmului hollywoodian clasic.
Fiind al doilea cel mai vechi studiou de la Hollywood, Universal este de-o vârstă cu industria filmului american, prin istoria sa de 99 de ani se poate urmări şi evoluţia imaginii în mişcare. Deşi fondatorul, Carl Laemmle a început cu paşi mici: Universal a fost unul dintre „cei mici”, şi deoarece nu a putut concura cu superproducţiile „celor mari”, s-a apropiat de un genre de nişă, filmul de groază. Pe urmele celor mai emblematice filme ale sale Dracula şi Frankenstein a început ciclul operelor sale.
