Corneliu Porumboiu – de la Vaslui la Bucureşti, via Cannes (1.)

Corneliu Porumboiu – de la Vaslui la Bucureşti, via Cannes (1.)

Regizorul vasluian – îl numim astfel nu doar pentru că este „de baştină” din Vaslui, ci şi pentru că este singurul regizor român care a impus un alt topos citadin în filmul românesc, altul decât cel bucureştean, chiar dacă oraşul nu este numit în filmele sale – Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Noului Cinema Românesc (sintagma, lansată de Alex. Leo Şerban, este mult mai potrivită decât cea de Noul val). Cel puţin în primele sale două lungmetraje, A fost sau n-a fost? şi Poliţist, adjectiv, Porumboiu se dovedeşte a fi un mare regizor. Despre reţinerile semnatarului acestor rânduri cu privire la cea mai recentă premieră a sa, Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, veţi putea citi în partea a doua a acestui text.

Debuturi importante din anii ’90 (X.)

Asfalt tango spune povestea a unsprezece tinere românce racolate de o matroană franţuzoaică (Charlotte Rampling) ca dame de companie şi, volens nolens, de consum (în anii aceia naivitatea româncelor încă mai putea fi, la rigoare, plauzibilă…). Subiectul, uşor conjunctural, este salvat de la eşec de „ingenuitatea” demersului regizoral, Nae Caranfil încercând imposibilul: transformarea basmului în realitate. Cel de-al treilea film al regizorului, Dolce far niente, este, din păcate, aproape necunoscut publicului din România.

Debuturi importante din anii ’90 (X.)

Debuturi importante din anii ’90 (X.)

Dincolo de orice considerente şi speculaţii, E pericoloso sporgersi, debutul lui Nae Caranfil, este în primul rând un film al memoriei, un film prin care un adult „recuperează” anii adolescenţei, şi o face prin mijloace specifice cinematografului – lăsând în seama istoricilor stabilirea „adevărului adevărat”: frust, realist, brut(al) –, pentru că „filmul e un model de vis pe care îl propui unui om care vrea să uite viaţa lui cotidiană”.

Debuturi importante din anii ’90 (VIII.)

Debuturi importante din anii ’90 (VIII.)

Radu Mihăileanu este unul dintre cei mai importanţi cineaşti contemporani. Meticulos, regizorul-scenarist nu este grăbit să dea film după film, preferând să-şi construiască opera cu migală. După cinci lungmetraje de ficţiune, realizate în medie unul la patru ani, Radu Mihăileanu rămâne un regizor liber: liber să-şi aleagă subiectele, liber să le cinematografieze cum crede de cuviinţă, liber să se sustragă modelor şi modelelor, liber de orice fel de prejudecăţi.

Monty Python – Filmele „serioase”

Monty Python – Filmele „serioase”

John Cleese s-a întors în trupă, entuziasmat de următorul proiect de lungmetraj. Terry Jones și Terry Gilliam au decis să-și împartă rolul de regizor. Distribuția? Evident, tot pythonii, în multiple roluri, asemenea lui Alec Guiness sau lui Peter Sellers înaintea lor, dacă îmi permiteți aceste comparații ușor forțate. Totuși, vorbim despre tradiție britanică și ce poate fi mai semnificativ pentru aceasta decât Legenda Cavalerilor Mesei Rotunde? 

C. C Baxter, Categoria Cazurilor Simple

C. C Baxter, Categoria Cazurilor Simple

Billy Wilder în filmul cu titlul Apartamentul, aliază aspectele comediei romantice şi melodramatice cu umorul fin, dialogurile, personajele, critica socială satirică şi un scenariu bine construit. Rezultatul său a constat în 5 premii Oscar; a primit premiul pentru cel mai bun film(ca producător), pentru cel mai bun regizor (Apartamentul) şi pentru cel mai bun scenariu (Bulevardul amurgului, Apartamentul).