Studiourile Universal au realizat în 1941 producția cu titlul Omul Lup cu Lon Chaney, Jr. în rolul principal, care cocheta cu melodrama și avea din plin scene cu un ușor gust de burlesc, aplicând toate elementele care în timp au decăzut în sabloanele filmelor cu vârcolaci dar încasările au dovedit că sezonul de horror după declinul din a doua parte a anilor 30 este din nou o afacere profitabilă.
Judecata evenimentelor anilor 1968, a revoluției studențești și a primăverii pragheze este duală chiar și în zilele noastre. Singura certitudine este că istoria filmului a intrat într-o nouă eră prin activismul politic al regizorilor filmelor moderniste aflate în renaștere. În timp ce Godard, Marker, Truffaut au încercat să creeze propagande agitatoare mai ales pe plan teoretic, tânărul regizor Constantin Costa-Gavras aproape că a incendiat opinia publică prin filmele sale politice de acțiune.
Se părea că Hitchcock a reuşit să câştige simpatia Academiei cu primul său film american, deoarece Rebecca a câştigat o mulţime de premii la gala decernării Oscar-urilor din 1940. Puţini s-ar fi gândit că regele genului thriller va fi în acelaşi timp şi cel mai mare învins al istoriei Oscar-urilor. Deşi marele maestru al filmelor înfiorătoare ocupă un loc destul de prestigios în „panteonul celor lăsaţi la o parte”.
În Unde la soare e frig, debutul din 1991, Bogdan Dumitrescu vine şi filmează nimic altceva decât o poveste de dragoste. Mai „grav”: povestea ca povestea, dar nu avem aşa, de coloratură, nici măcar un sân dezvelit, ca să nu pomenim de copulaţia în sine!?… Ei, bine, n-avem!
Dario Argento, care a împlinit 70 de ani în 2010 este adesea supranumit „Hitchcock-ul italian” în ciuda faptului că între filmele sale şi cele ale lui Hitchcock, există cel puţin tot atâtea diferenţe precum asemănări. Spre deosebire de filmele de larg consum optimizate cu o precizie legendară ale maestrului „suspense”-ului, Argento desfăşoară o explorare dureroasă şi aventuroasă în propriul psihic, astfel că, incursiunile de coşmar în lumea egoului îl fac asemănător mai degrabă cu E. A. Poe, unul dintre autorii îndrăgiţi din copilăria sa.
În 1977 Dario Argento pe lângă Giallo, se evidenţiază şi printr-un film horror ce merită a fi amintit, şi după o muncă regizorală ce s-a desfăşurat pe parcursul a patru decenii, putem afirma cu certitudine că Roşu Intens şi Suspine au reprezentat vârful carierei sale. Nivelul calitativ al filmelor ce au urmat a început să scadă. În decursul anilor ‛80 au apărut câteva realizări mai importante, iar în ultimele două decenii numărul filmelor ce merită a fi menţionate a scăzut dramatic.
