Poveştile nebuniei cotidiene

Poveştile nebuniei cotidiene

Deşi filmografia lui cuprinde doar cinci elemente, Darren Aronofsky este unul dintre regizorii cu puncte de vedere originale ale sectorului independent al industriei filmului american. Filmele sale întotdeauna au resurse formale unice, dar sâmburele tematic este de cele mai multe ori acelaşi: povestesc despre eroi împotmoliţi într-o zonă crepusculară a moralităţii sau a existenţei, despre antiteza dintre dorinţă şi realitate, idee şi materie, glorie şi hybris.

Mesia sălbatic

Epoca de aur a lui Russell s-a încheiat relativ repede, în aproximativ şase ani, rezultând în câte un film de succes anual. Opera rock Tommy şi dementul biopic, Lisztomania, ambele prezentate în 1975, ar putea concura cu oricare dintre filmele sale precedente, însă publicul s-a plictisit de nevoia provocării de scandaluri şi a amplificării acestora. În acelaşi timp şi industria cinematografică britanică a intrat în criză. Declinul său a fost spectaculos, însă operele sale mai sumbre şi extremiste parcă sunt mai interesante decât capodoperele sale canonizate.

Suprarealism burghez, la modul discret

Suprarealism burghez, la modul discret

Opera lui Luis Buñuel este caracterizată prin iregularitatea regulată, ilegalitatea legală şi infidelitatea faţă de realitate – ca urmare, nici nu e de mirare că faima lui rezultată din aceste trăsături, alături de viziunea sa de cineast, i-a adus până la urmă şi Oscarul. Desigur, asta dacă admitem că împărţirea premiilor chiar este în interesul filmului, ca o formă de recunoaştere a artei. Cea mai desăvârşită operă a sa, totodată şi cea mai absurdă în cea mai fină manieră posibilă, Farmecul discret al burgheziei a câştigat premiul pentru cel mai bun film străin la a 20-a ediţie a decernării premiilor.