Câștigarea alegerilor de către Partidul Muncitoresc Național-Socialist și Adolf Hitler în 1933 a marcat începutul îndepărtării evreilor din industria filmului. În aprilie 1933 au fost interzise toate filmele la care au lucrat evrei. În iunie au fondat Filmkreditbank (Hugenberg a ajuns chiar ministru al economiei), dar UFA se menținea deocamdată tare pe poziție.
Unitatea de producție a UFA – UFI din Neubabelsberg a rămas blocată în zona de est ocupată de ruși în 1945 și în urma sovietizării s-a transformat în studio.
Împreună cu alte țări din Europa și Imperiul German se poate lăuda cu faptul că a descoperit filmul; frații Skladanowski, în paralel cu frații Lumière, și-au prezentat aparatul în 1895. Filmul german timpuriu a rămas la faza de experimentare tehnica; studioul cu acoperiș de sticlă al lui Oskar Messter, experimentările lui cu filmul cu sonor și dispozitivul de transmitere a peliculei de film (metoda germană de îmbinare) sunt toate produsele acestei ere.
În autointerpretarea culturală austriacă arta filmului a fost multă vreme lăsată la o parte în favoarea muzicii, a teatrului sau chiar al artelor plastice. Faptul că filmul austriac a devenit în timp un personaj puternic al scenei filmografice din Europa se datorează introducerii subvenţiilor pentru filme în anii 1980. Dar pe ce baze s-a construit oare această structură relativ tânără şi ce sisteme de producţie s-au perindat în industria filmului austriac în secolul al 20-lea?
Începuturile industriei cinematografice în URSS se pot explica prin manevre economice și politice complexe, care au condus la stablizarea ei economică. S-a născut într-o perioadă de euforie revoluționară, în care sistemul (cinematografic, dar și forma de guvernare) a favorizat dezvoltarea mișcării pe care acum o cunoaștem ca fiind Școala sovietică de montaj.
După al Doilea Război Mondial, Regatul Unit a trebuit să suporte măsuri de austeritate – cetățenii erau obligați să se împace cu sărăcia în schimbul onoarei de a fi britanici, să pună bunăstarea țării înaintea bunăstării lor. Din fericire, un cartier londonez a descoperit o posibilitate de a ignora restricțiile naționale după ce localnicii au dezgropat din întâmplare un decret vechi, dar încă valabil, care hotăra că zona e parte din Burgundia și e sub autoritatea Ducelui, deci nu mai trebuie să suporte măsurile represive – iar descoperirea a fost începutul unei mici anarhii.
Studiourile Universal au realizat în 1941 producția cu titlul Omul Lup cu Lon Chaney, Jr. în rolul principal, care cocheta cu melodrama și avea din plin scene cu un ușor gust de burlesc, aplicând toate elementele care în timp au decăzut în sabloanele filmelor cu vârcolaci dar încasările au dovedit că sezonul de horror după declinul din a doua parte a anilor 30 este din nou o afacere profitabilă.
Deşi seria filmelor horror produse după Dracula şi Frankenstein au reuşit temporar să scape Universal de faliment, fondatorul Carl Laemmle a pierdut conducerea studioului în 1936. Proprietarii şi directorii care se schimbau destul de des au decis să rămână la ceea ce ştiau, şi la început au făcut filme de prestigiu care păreau mai sigure, apoi după eşecul acestora au început să fabrice în masă filme de categoria B. Pe deasupra, această politică de afaceri de evitare a riscurilor a apărut chiar în perioada de declin al filmului hollywoodian clasic.
Fiind al doilea cel mai vechi studiou de la Hollywood, Universal este de-o vârstă cu industria filmului american, prin istoria sa de 99 de ani se poate urmări şi evoluţia imaginii în mişcare. Deşi fondatorul, Carl Laemmle a început cu paşi mici: Universal a fost unul dintre „cei mici”, şi deoarece nu a putut concura cu superproducţiile „celor mari”, s-a apropiat de un genre de nişă, filmul de groază. Pe urmele celor mai emblematice filme ale sale Dracula şi Frankenstein a început ciclul operelor sale.
De cealaltă parte a globului – o ţară cu tărâmuri unice – rezistă cu încăpăţânare în a îşi apăra identitatea culturală… De câţiva ani, în plin boom, Coreea de Sud este marea vedetă a filmului noului mileniu, strălucitoare sub reflectoare.
Andrei Blaier a fost un regizor prolific şi predominant mediocru, conformist chiar. Dar a avut câteva sclipiri care îi salvează biografia artistică, importante din perspectiva consolidării şi validării cinematografiei româneşti (şi) altfel decât prin opere de excepţie.
Istoria studioului 20th Century Fox se aseamănă cu subiectele animate ale blockbuster-urilor produse de către acesta: accidentele întâmplătoare şi moartea timpurie au influenţat într-un mod la fel de decisiv soarta acestuia, precum şi invenţiile care au schimbat industria filmului la nivel global sau momentele de criză, politice şi financiare, care au lovit lumea întreagă. Compania care a fost aproape de faliment de mai multe ori, cu toate că a trăit eşecuri, se bucură de 30 de ani de un happy end fără sfârşit.
Studioul Hammer foloseşte câştigul datorit reînvierii lui Dracula şi Frankenstein din anii ‘50 pentru a continua seriile de succes, dar iniţiază investiţii şi în experimentările cu alte genuri. A doua parte a istoriei studioului britanic legendar.
Schimbările din cadrul conducerii şi a personalului de la începutul anilor ‘30 au transformat şi profilul studioului în decursul celor 10 ani: la finalul deceniului s-a schimbat atât garda starurilor cât şi secţiunea producătorilor dar în ciuda schimbărilor şi a crizei MGM este considerat cel mai important studio al industriei Hollywoodiene.
Povestea, instalarea, inovaţiile şi profilul MGM, declarat Tiffany-ul marilor studiouri, reflectă schimbările destinului şi a „filozofiei artistice” în Epoca de Aur hollywoodiană. Numele MGM, egal cu distracţia escape-istă şi multitudinea de staruri este sinonimul perioadei, însă mitologia personală specifică şi sistemul de valori nostalgic-conservativ asigură o imagine compusă şi o poziţie personalizată studioului, fără a fi doar o augmentare a simptomelor vremii.
Pe banda rulantă a Hollywoodului anilor ’20–’30 au apărut şi s-au şlefuit clişeele westernului: colaborarea dintre D. W. Griffith, William S. Hart, Tom Mix, John Cruze. John Ford şi John Wayne marchează perioada westernului „major”. Iar în anii ’50 ramura americană a acestui gen devine deja atât de faţetată şi complexă, încât pentru revitalizarea lui este nevoie de „ajutor din exterior”.
Nu e uşor să rămâi studio producător de filme de gen în afara Hollywoodului, mai ales dacă publicul ţintit este cel american. Istoria Hammer Film Productions-ului britanic este exemplară şi din acest punct de vedere, deoarece pe lângă practicile financiare inovatoare a reuşit să ia filmelor (de groază) americane sume însemnate cu ajutorul realizărilor de calitate.
