Datorită succeselor din anii 70, horror-ul a revenit în categoria principală, nu mai era un lucru rușinos pentru un star de seria A să accepte un rol într-un film de acest gen. Pe măsură ce a devenit o afacere profitabilă, horror-ul a început să câștige teren în cinematografele prestigioase și nu în teatre grindhouse dezafectate ca să redevină un gen desconsiderat în anii 90.
Deşi în anii 1960 Alfred Hitchcock a fost şi el regizorul studioului Universal datorită schimbării radicale a publicului american, datorită faptului că şefii studiourilor şi întregul sistem de studiouri au fost depăşiţi de vremuri fenomenul de recesiune a apărut ca o consecinţă normală şi nici Universal nu a fost cruţat. Dar în 1970 când „băieţii grei ai cinematografului” au înviat Hollywood-ul, mulţi dintre pionierii renaşterii – de la Coppola până la Spielberg – au făcut filme pentru Universal.
Nu știu dacă se mai îndoiește cineva, în ziua de astăzi, de faptul că jocurile video sunt artă. Grafică, sunet, muzică, poveste, toate acestea sunt adăugate peste ceea ce numim gameplay, esența, joaca efectivă.
Decenii întregi, genocidul evreilor din cel de-al doilea război mondial a lipsit din discursul public cinematografic american, până şi marile epopee despre război (Battle of the Bulge / Bătălia din Ardeni; A Bridge Too Far / Un pod prea îndepărtat) atingând această problemă doar în mod tangenţial. După Holocaust (1978), serialul TV de Marvin J. Chomsky s-a produs o schimbare de mentalităţi, însă adevăratul punct de cotitură se leagă de numele lui Steven Spielberg, un om pe care la momentul respectiv nimeni nu l-a văzut în stare să ecranizeze o poveste de asemenea amploare.
