Compoziţia ascunsă a sunetelor din filmele de Science Fiction
Creatorii de film se străduiesc să realizeze o realitate cât mai captivantă pentru public. Pentru ca filmul să atragă, trebuie să ne creeze în fiecare moment iluzia că suntem acolo, părtaşi sau observatori ai acelei realităţi, fictive fiindcă este o naraţiune inventată, şi virtuale fiindcă este o imagine proiectată. Acest efort devine uneori chiar mai important decât povestea însăşi, aşa că putem vedea filme care sunt realizări filmice foarte profesioniste a unor scenarii simple şi previzibile, sau remake-uri ale unor succese din deceniile anterioare, produse doar pentru a fi „încărcate” cu imagini ieşite din comun create prin efecte speciale.