Nu mergem la cinema, sau nu ar trebui să o facem, pentru a învăţa istorie, nici pentru a evita biblioteca: ecranizarea nu este „nechezol”, nu este înlocuitorul cărţii de la care porneşte; dimpotrivă, poate să o redimensioneze fără a-i ştirbi valoarea, personalitatea. Este ceea ce reuşeşte, dincolo de amendările ce i-ar putea fi aduse, Liviu Ciulei prin această monumentală „tălmăcire” cinematografică a capodoperei româneşti a lui Liviu Rebreanu.
Un popor ciudat, necunoscut, vorbind o limbă enigmatică și construind un stat la fel de exotic precum Atlantida. Așa apar dacii în mintea românilor. Dar nu a fost totdeauna așa. În secolul XVIII românii ardeleni erau un grup etnic discriminat și disprețuit. Despre daci nu se știa, pe atunci, mai nimic. Așa că romanismul și latinitatea erau mult mai la îndemână în câștigarea respectului de sine și în promovarea față de ceilalți. Deși reducționiste, ele reprezentau armele extraordinarului fenomen al renașterii spirituale românești numit Școala Ardeleană.
