Poveştile nebuniei cotidiene

Cea de-a treia pelicula a sa, controversata The Fountain, deşi a produs o breşă în cariera lui Darren Aronofsky, până la sfârşitul deceniului, regizorul a dovedit prin două capodopere mai mici (The Wrestler, Black Swan) că nu doar înclinaţiile sale vizionare s-au cizelat, ci că nici formele clasiciste, pure nu-i sunt străine.

Mesia sălbatic

Mesia sălbatic

„Scandalagiu, provocator, diavol, enfant terrible, echivalentul englez al lui Fellini” – astfel a fost apreciat in noiembrie 2011 Ken Russell, artistul care s-a stins din viaţă la 84 de ani. Deşi această opinie este legitimă, lasă impresia că subestimează acest regizor legendar, a cărui artă cinematografică include mult mai mult decât ne este sugerat prin această apreciere controversată.

Mesia sălbatic

Epoca de aur a lui Russell s-a încheiat relativ repede, în aproximativ şase ani, rezultând în câte un film de succes anual. Opera rock Tommy şi dementul biopic, Lisztomania, ambele prezentate în 1975, ar putea concura cu oricare dintre filmele sale precedente, însă publicul s-a plictisit de nevoia provocării de scandaluri şi a amplificării acestora. În acelaşi timp şi industria cinematografică britanică a intrat în criză. Declinul său a fost spectaculos, însă operele sale mai sumbre şi extremiste parcă sunt mai interesante decât capodoperele sale canonizate.

Sacru şi profan

Sacru şi profan

Abel Ferrara în mod treptat şi-a întors spatele lumii filmului, ca şi când ar trăi şi acum în anii ‘70. Din această cauză filmele sale reprezintă o descendenţă de gradul întâi ale creaţiilor de valoare ale arthouse-ului din acele vremuri, la fel ca şi operele sale timpurii. Epoca de aur a lui Ferrara s-ar putea plasa în prima parte a anilor ‘90. Pe parcursul anilor filmele sale au pierdut din intensitate şi în prezent sunt proiectate şi premiate mai degrabă în cadrul festivalurilor de film decât în cinematografe, însă chiar şi acum se dovedesc a fi schiţele unui artist neliniştit al imaginilor.