„Eu cred că singurul rol pe care cinemaul îl are este acela de a deranja oamenii, de a contrazice structuri care precedă acele idei: trebuie să asigure că cinemaul nu mai este confortabil.”1 (Jacques Rivette)
Pe lângă cinematografierea de mare rafinament, prin care Ioan Cărmăzan îşi asigură un loc în „primul raft” al istoriei filmului românesc, Casa din vis conţine şi cea mai frumoasă secvenţă erotică din întreaga cinematografie română: Maia Morgenstern şi Dan Bădărău făcând dragoste în podul casei, peste sacii cu puf de gâscă, printre fulgii plutind domol în aerul îmbibat de senzualitate.
Primele filme complet sonorizate din Turcia şi Grecia au fost melodramele. De asemenea, primele filme color din cele două ţări au aparţinut aceluiaşi gen.
În Rămânerea, realismul frust, dar nu vulgar, este covârşit, „sufocat” de forţa evocatoare a regizorului-scenarist: din „simple” amintiri afectiv-personale, personajele şi faptele devin – pe măsură ce naraţiunea se încheagă – emblematice, arhetipale.
Regizorul Abel Ferrara poate fi numit cu siguranţă un self-made man al filmului american independent. El provine din suburbiile New York-ului, îşi începe cariera profesională cu genuri grindhouse (porno, horror, exploitatition) – considerate josnice, totuşi Ferrara este considerat în prezent un regizor cultic, filosof şi moralizator, atât de critici cât şi de cinefili. În filmografia lui se regăsesc şi câteva producţii hollywoodiene, dar nici în pofida acestui fapt nu se poate bucura de atenţia meritată.
