Nu este deloc întâmplător, mai degrabă e perfect simbolic, faptul că marele preot al filmului postmodern a avut începuturi umile, fiind angajat într-un magazin de închiriat casete video. Filmele sale timpurii sunt remixuri ale unor pelicule uitate, rare și subapreciate. Dar copilul teribil a crescut și le-a dovedit criticilor săi că s-au înșelat în privința lui.
Comentând stilul ostentativ al lui Samuel Fuller, criticul Andrew Sarris l-a numit pe regizor „un primitiv american autentic”. Alţii au observat că eclerajul expresiv folosit de Fuller, compoziţia cadrului (foarte uşor de receptat) şi actorii (care au fizionomii izbitoare, sunt filmaţi frecvent în prim-plan pentru emfază şi joacă histrionic) sunt ultimele vestigii ale filmului mut în cinemaul american din anii ’50 şi ’60. Pentru a urmări filmele lui Samuel Fuller nu e nevoie de multe speculaţii şi interpretări sofisticate – tot ce merită discutat e la suprafaţă.
Semnificaţia peliculei În arşiţa nopţii (In the Heat of the Night, r. Norman Jewison, 1967), care a primit în 1967 premiul pentru cel mai bun film al anului şi alte patru premii Oscar, poate fi înţeleasă numai prin luarea în considerare a valorii sale de documentar al perioadei istorice în care a luat fiinţă. Nu este cert faptul că acest film captivant ar fi primit numeroasele premii şi în cazul în care ar fi respectat cu stricteţe limitele genului.
