Tag: politică

Halas & Batchelor Cartoon Films

Halas & Batchelor Cartoon Films

Studioul înfiinţat de John Halas şi soţia lui, Joy Batchelor, în 1940 a avut o activitate intensă în cei peste cincizeci de ani de existenţă, producând o mare varietate de filme de animaţie, de scurt sau lung metraj, de la filme pentru copii şi educaţionale, la documentare şi filme de propagandă, de la clipuri pubicitare şi seriale TV la filme de autor şi experimentale. Indiferent de diversele teme şi tehniciabordate de-a lungul istoriei studioului, producţiile Halas & Batchelor sunt caracterizate prin inovaţie tehnică şi flexibilitate stilistică.

3. septembrie 2017 – Scris de
Cinematografie nepopulară

Cinematografie nepopulară

Nu există niciun dubiu că ne este simpatică figura lui de stânga, veșnic pusă pe ceartă, care identifică marxismul cu Socrate și datorită acestui fapt nu se poate identifica în totalitate cu nici o ideologie. Era de părere că arta este răzvrătire, și acest lucru caracterizează atât operele sale cât și viața artistului.

Cinematografie nepopulară

Prezentare puternică a trupurilor este omniprezentă în opera lui Pasolini. Camera de filmat adesea trece cu atenție peste trupul omenesc, iar stațiile cele mai importante sunt fețele sau organele genitale protuberante pe sub haine.

Să lăsăm deoparte realitatea și să lucrăm cu ceea ce am învățat din scenaristică!

Să lăsăm deoparte realitatea și să lucrăm cu ceea ce am învățat din scenaristică!

Unul dintre filmele româneşti prezentate la festivalul de la Berlin anul acesta este deja pe ecranele din România și echipa filmului face turul ţării, în frunte cu regizorul Tudor Giurgiu, ca să întâlnească publicul în cât mai multe orașe. Așadar, nu am avut timp, decât de o discuție scurtă pentru a nu vorbi în mod excepțional despre actualitatea politică a temei alese pentru filmul De ce eu?, ci despre chinurile scrierii de scenariu și despre cum s-au ales actorii filmului.

Propaganda în filmul românesc 4.

Propaganda în filmul românesc 4.

Între 1963 şi 1989, în România s-au realizat în jur de 60 de lungmetraje de ficţiune cu fundal istoric (având acţiunea plasată până la Primul Război Mondial, adică până la intrarea în scenă a hiperbolizaţilor ilegalişti comunişti), însă numai jumătate dintre ele sunt încadrate în general în epopeea cinematografică naţională, celelalte fiind filme de aventuri (de exemplu, cu haiduci) şi/sau fără personaje relevante istoric. Exceptând adaptările după Mihail Sadoveanu, filmele epopeii cinematografice sunt bazate pe scenarii originale, inspirate de obicei din evenimente documentate. De la scriitori la regizori, de la compozitori la cascadori, neuitând contribuţia esenţială a creatorilor de decoruri şi costume, în jurul acestui gen s-a creat o adevărată industrie, extrem de profitabilă.

Propaganda în filmul românesc 3.

Propaganda în filmul românesc 3.

De la Răsună valea şi până la Avalanşa (r. Gheorghe Turcu, 1959), de-a lungul anilor ’50 s-au lansat în cinematografe 31 de lungmetraje de ficţiune româneşti, majoritatea cu un pronunţat caracter propagandistic. Totuşi, anticipând parcă „dezgheţul” din anii ’60, regulile jocului devin treptat mai maleabile: apar coproducţiile cu Franţa, revin ecranizările după Caragiale, însoţite de adaptări după Panait Istrati sau Mihail Sebastian, se realizează comedii, chiar şi muzicale… Însă propagandiştii comunişti, care au câştigat mult în experienţă şi în subtilitate, pregătesc o nouă lovitură.

Ăsta e filmul, „asta e povestea și în continuare nu știu ce se va întâmpla”

Ăsta e filmul, „asta e povestea și în continuare nu știu ce se va întâmpla”

Căutând la Rotterdam noutățile cinematografice din Europa de Est am dat de filmul documentar energic București, unde ești? al unui regizor tânăr. S-a potrivit de minune cu selecția filmelor, care prezentau actualitatea europeană și m-a surprins prin perseverența cu care a urmărit protestele stradale din 2012, la care s-a cerut demisia lui Traian Băsescu.

Anatomia unei crime politice

Anatomia unei crime politice

Judecata evenimentelor anilor 1968, a revoluției studențești și a primăverii pragheze este duală chiar și în zilele noastre. Singura certitudine este că istoria filmului a intrat într-o nouă eră prin activismul politic al regizorilor filmelor moderniste aflate în renaștere. În timp ce Godard, Marker, Truffaut au încercat să creeze propagande agitatoare mai ales pe plan teoretic, tânărul regizor Constantin Costa-Gavras aproape că a incendiat opinia publică prin filmele sale politice de acțiune.

Cel care vroia să fie cimpoier

Cel care vroia să fie cimpoier

„Toată lumea putea să fie Willie Stark. De ce-mi fac asta mie, lui Willie Stark?” – întreabă Willie Stark, guvernatorul Louisianei, înainte să moară împuşcat. Cel mai bun film al anului 1949 dă un răspuns dezolant la întrebarea sinceră – în acest caz – a unui politician corupt şi dictatoric.

Imperiul contraatacă

Imperiul contraatacă

Succesul răsunător al Sunetului muzicii (The Sound of Music, r. Robert Wise, 1965)realizat de Fox, a dat o direcţie greşită pentru conducerea studiourilor mari, care începând cu anii ’60 au cheltuit sume enorme pe musicaluri pline de staruri, în timp ce generaţia crescută cu filmele-B ale American International Pictures a votat mai degrabă pentru producţiile lui Dennis Hopper şi Roger Corman, care proclamă libertatea dezlănţuită.

Media markeriană

Media markeriană

Activitatea fotografului şi eseistului Chris Marker a gravitat în jurul narativei amintirilor şi al asociaţiilor. Atât în filme cât şi în călătoriile sale era preocupat de limite: îl interesau extremităţile şi conexiunile din lumea largă. În concepţia lui filmul era însăşi politica. Însă după evenimentele din ’68 nu mai era nici politică, nici film.

Un om pentru eternitate

Un om pentru eternitate

În prima parte a anilor ‛80 Academia Americană de Film a trebuit să aprecieze numeroase biopicuri care au dărâmat o serie de tabuuri. Filme ca Omul elefant, Taurul furios, Amadeus, precum şi celelalte filme considerate clasice chiar şi în zilele noastre au primit, după caz, critici dure sau dimpotrivă, surprinzător de favorabile. Biografia lui Gandhi a lui Richard Attenborough aproape şi-a adjudecat singur cele 8 premii Oscar prin stilul său grandios şi a modului de prezentare ortodox, întrucât peliculele acestui film îmbină armonios lecţia de istorie cu autenticitatea biografiei eroului.

Ultimul act. Evoluţia filmului iugoslav între anii 1973–1990

Ultimul act. Evoluţia filmului iugoslav între anii 1973–1990

Între 1973 şi 1990 în Iugoslavia s-au desfăşurat procese antagoniste. La mijlocul anilor ‘80 – după o perioadă mai modestă – apare pe scena internaţională ultima mare generaţie de cineaşti. Consecutiv morţii lui Tito, nici cultura, nici politica nu poate să frâneze destrămarea Federaţiei Iugoslave.