Pe atunci când starurile erau numite stele de cinema, iar Facultatea de Teatru de la Târgu Mureş se numea Institutul de Artă Teatrală Szentgyörgyi István, acesta era frecventat de o fată… Zveltă, blondă, zâmbitoare, cu ochi albaştri ca cerul senin, iar apariţia ei era atât de frumoasă ca o Ileană Cosânzeană reîntrupată. Ea a devenit steaua noastră stătătoare: Ana Széles.
Nu mergem la cinema, sau nu ar trebui să o facem, pentru a învăţa istorie, nici pentru a evita biblioteca: ecranizarea nu este „nechezol”, nu este înlocuitorul cărţii de la care porneşte; dimpotrivă, poate să o redimensioneze fără a-i ştirbi valoarea, personalitatea. Este ceea ce reuşeşte, dincolo de amendările ce i-ar putea fi aduse, Liviu Ciulei prin această monumentală „tălmăcire” cinematografică a capodoperei româneşti a lui Liviu Rebreanu.
Cum ar fi arătat filmul The Conquering Horse, dacă Michael Cimino ar fi apucat să-l facă? Nu vom şti niciodată, după cum nu vom şti cum ar fi arătat următoarele realizări filmice ale lui Ciulei.
