La ceremonia Oscar-urilor din 1960 – pe lângă marşul de triumf al peliculei Ben Hur – nici câştigărotul secţiunii filmului străin nu a fost o surpriză. Orfeu negru în anul precedent a încasat toate premiile mari la festivalurile de film din Europa. Cu toate acestea a intrat în istoria filmului ca una dintre peliculele uitate ale curentului nou francez, care atunci era la început de drum.
Dacă există vreo figură contradictorie a generaţiei care şi-a început cariera în cadrul noului val francez, aceasta este Claude Lelouch. Foloseşte cu mare drag elementele stilistice nouvelle vague, dar tematic se îndepărtează de aspiraţiile inovatoare al anilor 60 şi dă drumul unui „nou sentimentalism” în filmul francez contemporan. Primul film într-adevăr de succes, Un bărbat şi o femeie a câştigat atât Palme d’Or la Cannes, cât şi – semn al omagiului Hollywoodului – premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
Dacă regizorul e tânăr, îşi spune propria poveste sau viziune despre lume, dacă îşi scrie singur scenariul, dacă filmează în locaţii originale, dacă sunt multe improvizaţii şi mulţi amatori, sau actori începători – atunci face un film ieftin. Vorbeşte limba contemporanilor săi şi probabil că se adresează unui public larg, deci producătorul îşi asumă riscul.
Anul 1929 este unul dezastruos, se fac doar 59 de filme franceze (sunt prezentate pe ecranele franceze 437 de pelicule), actorii, producătorii, proprietarii de cinematografe şi comercianţii sunt îngroziţi. Încercările francezilor cu filmul sonor de la începutul secolului şi din anii 1910 au speriat producătorii datorită costurilor ridicate.
