Un film prost

Un film prost

Articolul de față îl invită pe cititor într-o călătorie la izvoarele răului din cinematografia română. Cum, vor întreba unii, sus-amintitul rău e reprezentat de un singur nume? Nu, acest nume nu adună în sine tot ceea ce e găunos și toxic, dar îl simbolizează. Să nu ni-l imaginăm pe subiectul acestui articol în ipostaza de vampir malefic, o eboșă locală a cine știe cărui Dracula adus pe ecranele indigene.

Cabala mediocrilor

Cabala mediocrilor

Filmul românesc e chinuit, în gestația sa dificultoasă, de multe boli ale copilăriei, maturității și declinului deopotrivă. Toate la un loc, toate făcând ravagii simultan, toată slăbind un organism și așa consteliv. Rezultatul evident apare la o comparație: fără a ne măsura puterile cu gigantul sovietic, vedem că cinematografia română se situează mult sub cele cehoslovacă ori poloneză, cu care ne comparăm ca pondere industrială, dar care ne distanțează mult la capitolul calitate. Asta ca să nu amintim anii lumină care ne despart de minunea numită filmul maghiar.

Istoric fără vocație

Istoric fără vocație

Făcând o incursiune în antecedentele filmului istoric românesc, e bine să ne reamintim că genul e onorabil, nu o boală rușinoasă. Cu o condiție: să nu-și trădeze condiția de film, și nici caracterul istoric. Ce anume face ca un film să intre în categoria celor istorice, și nu a altor specii?

Ah, secsul, tovarăşi!

Ah, secsul, tovarăşi!

Pentru perversul, obsedatul, erotomanul, hedonistul sau chiar pentru discipolul lui Epi-cur filmul românesc din perioada comunistă se prezintă ca un fel de Sodoma şi Gomora cuplată cu Decameronul şi câteva citate din divinul marchiz. Dar nici pur şi simplu pasionatul de istoria filmului românesc (adică tot o specie de pervers!) nu va fi dezamăgit.