Cunoaște cineva filmul polițist uzbeg al lui Takorvsky sau filmul de spionaj al lui Bergman? Sau poate ați auzit că familia Antonioni a dirijat o bătălie într-o peliculă nerușinat de nereușită și a cărei valoare cea mai mare este decolteul Anitei Ekberg? Dacă săpăm adânc în arhive, găsim opere însăilate în mod surprinzător de slab care păstrează amprenta de nerecunoscut a celor mai mari nume ale cinematografiei.
Cinecittà este cel mai important studio de producție din Italia, aflat în apropiere de Roma, și se întinde pe o suprafață de 400 000 de metri pătrați. Creat de Mussolini în perioada fascismului din convingerea că cinemaul e un bun instrument de propagandă, a aparținut statului până în 1998, când s-a privatizat, și a reușit, până la acel moment, să renască de câteva ori din cenușă – uneori chiar la propriu.
Orice discuție despre modernism în cinematograful românesc din perioada comunismului trebuie să țină cont de contextul istoric. Pe de o parte, în cinemaul occidental, căutările artistice personale erau încurajate, iar inovațiile în limbajul cinematografic erau promovate în fața unui public global de cinefili (festivalurile de la Cannes-Veneția-Berlin erau deja instaurate de mult timp).
Este un domn în vârstă, cu barbă densă de culoare albă şi cu părul cărunt mai puţin dens. De obicei poartă ochelari cu ramă subţire şi de multe ori îl surprindem zâmbind. La prima vedere nimeni n-ar spune că este vorba despre marele maestru al groazei, Michael Haneke. Dar totuşi cine este acel Haneke?
