Materie primă umană

Materie primă umană

Dacă ar trebui să facem rapid o enumerare a filmelor de ficțiune ce aveau ca temă Primul Război Mondial, atunci ne-ar veni în minte numele unor regizori ca Kubrick (Cărările gloriei, 1957), David Lean (Lawrence al Arabiei, 1962) și Lewis Milestone (Nimic nou pe frontul de vest, 1930). Dintre aceste pelicule doar ultimul a fost filmat înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Se pare că arhetipurile filmelor de război s-au dezvoltat în urma și ca urmare a celei de-a doua conflagrații, dar este chiar invers.

„Noi nu ucidem, omorâm”

„Noi nu ucidem, omorâm”

Samuel Fuller a fost mai întâi veteran de război și abia după aceea regizor de film – și asta nu numai în ordine biografică. Filmele lui de război sunt lipsite de orice vis de glorie și pline de incidente și personaje excentrice de pe front pe care scenariștii hollywoodieni n-ar fi fost în stare să le inventeze. 

Copilul Hiroshimei

Copilul Hiroshimei

Shindo Kaneto – cel mai vârstnic regizor japonez – şi-a sărbătorit în aprilie 2012 aniversarea de 100 de ani, iar peste o lună s-a stins din viaţă. Cariera regizorului a fost determinată în mare măsură de faptul că s-a născut la Hiroshima. El a regizat 49 de filme şi a scris peste 200 de scenarii, fiind printre altele recrutat în cel de-al doilea război mondial. 

Istoria filmului grec. Partea 1.

Istoria filmului grec. Partea 1.

Conform ziarului „Akropolis” din 21 ianuarie 1897 prima proiectie cinematografica in Grecia a avut loc intr-o sala din spatele cladirii vechiului Parlament grec, astazi cladirea Muzeului National de Istorie. Publicul a putut vedea un program de filme realizate de fraţii Lumière. Prima filmare în Grecia i se datorează probabil francezului Leons care a înregistat pe peliculă aspecte de la primele Jocuri Olimpice, organizate de Evanghelios Zappas, nu de Pierre de Coubertin. 

Istoria filmului turc 2/3

Istoria filmului turc 2/3

Primele filme complet sonorizate din Turcia şi Grecia au fost melodramele. De asemenea, primele filme color din cele două ţări au aparţinut aceluiaşi gen.

„Cazul” Radu Gabrea

„Cazul” Radu Gabrea

Radu Gabrea este un „caz” unic în cinematografia noastră: este singurul regizor român care a făcut film de lungmetraj, ficţiune şi documentar, în Occident, după autoexilul în Germania din 1975 (ceea ce nu au reuşit, din păcate, nici Lucian Pintilie – cu excepţia Salonului nr. 6, mediumetraj realizat pentru televiziunea yugoslavă în 1979 –, nici Mircea Săucan, nici Mircea Veroiu). De asemenea, este singurul regizor român care, după ’89, prin filmele din ultimii ani (Cocoşul decapitat, Călătoria lui Gruber, Mănuşi roşii) s-a redefinit estetic. Cel mai recent film al său, Trei zile până la Crăciun (Ultimele zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu), a fost prezentat la ediţia 2012 a TIFF-ului, urmând să intre pe marile ecrane, probabil, în toamna acestui an.

Coşmar de lux

Coşmar de lux

Primul film artistic al renumitului regizor de teatru britanic, Sam Mendes, American Beauty a încasat toate premiile importante ale Academiei în 2000; printre altele a primit premiul pentru cea mai bună peliculă, pentru cea mai bună regie şi pentru cel mai bun actor într-un rol principal, deşi a avut concurenţi redutabili, ca The Green Mile sau Al şaselea simţ.

Conservatori şi inovativi

Conservatori şi inovativi

În ultima parte a seriei care discută istoria genului melodramatic vom analiza stadiile progresului până în prezent – în acest timp genul a produs mai multe opere învechite dar a rămas în parte fidel tradiţiilor, iar în parte şi-a semnalat dorinţa de a renaşte prin sensibilitatea faţă de schimbările sociale, de transformarea rolului sexelor şi de revoluţia sexuală.

„You must remember this”

„You must remember this”

„Dacă nu urci în avionul acela, vei regreta toată viaţa. Poate nu azi, poate nu mâine, dar în curând, până la sfârşitul vieţii” – spune un bărbat slăbuţ, cu ochelari, cu părul ciufulit. „E din Casablanca. Toată viaţa am aşteptat să pot spune aceasta” – adaugă, şi îşi ia rămas bun de la femeia iubită în ceaţa care acoperă aeroportul. Pleacă, în timp ce un tip în trenci aruncă după el fraza de netradus: „Here’s looking at you, kid.”

Marea perioadă a weepie-urilor

Marea perioadă a weepie-urilor

Greta Garbo, Bette Davis, Ingrid Bergman, Joan Crawford: doar câteva dintre starurile care şi-au înscris numele pentru totdeauna în istoria genului cu prestaţia lor. Cea de-a doua parte a seriei vă prezintă evoluţia melodramei prin rolurile lor până în 1950.

Plângeri mute

Plângeri mute

Inocenţă atrasă în capcană, căsătorii nefericite, pasiuni dezlănţuite, iubire trădată – sânge, traspiraţie şi lacrimi, lacrimi, lacrimi. Melodrama nu şi-a pierdut din popularitate nici în zilele noastre şi este unul dintre cele mai apreciate genuri ale istoriei cinematografice . Prima parte a seriei, fără pretenţia tratării complete, prezintă începuturile, filmele mute până în anul 1930.