Comediograful. Partea a 2-a

Comediograful. Partea a 2-a

Anul e 1962. Tocmai se încheie victorios colectivizarea agriculturii, prilej de festive adunări în proaspăt inauguratul Pavilion Expozițional. Fericitul eveniment lasă țărănimea română durabil traumatizată, pentru decenii la rând. Poetul Mihail Beniuc, altfel culant față de regim, întâmpină minunata izbândă cu o poezie sfâșietoarea: Cântec despre cai. Iar Geo Saizescu își face primul lung-metraj.

Comediograful. Partea 1.

Comediograful. Partea 1.

Cinematografia românească ante 1989 seamănă cu fotbalul autohton: pretenții multe, mijloace generoase, rezultate puține. Suratele din preafericitul lagăr au prins măcar o semifinală de Cupă Europeană sau Mondială. Noi ne-am înecat pe drum, cu generația de aur cu tot. Poate că viața bate filmul, dar la noi, cu siguranță, filmul n-a luat fața sportului cu bășica rotundă. Nici măcar atât.

Rebel şi comunist

Rebel şi comunist

Titlul pare o contradicţie. Fiindcă lucrurile au evoluat întotdeauna aşa: teoretic o doctrină revoluţionară, comunismul aplicat în practică dă naştere unor regimuri unde conformismul e o valoare mai capitală decât Capitalul lui Marx. Dacă Lenin s-ar întreba, din sarcofagul unde e expus, ca o murătură în vitrină: „se adaptează tânărul nostru la filmul comunist?” – răspunsul venit de la tovarăşii cu munci de răspundere ar suna cam aşa: „Ce adaptare, tovarăşi? Tânărul nostru este devreme la şcoală, devreme acasă, nu-l interesează sexul, nici măcar opus, pasiunea lui sunt problemele de producţie şi noua revoluţie agrară la sate.” Şi tovarăşii ar avea, ca întotdeauna dreptate. Chiar şi când, de fapt, nu au.

Ah, secsul, tovarăşi!

Ah, secsul, tovarăşi!

Pentru perversul, obsedatul, erotomanul, hedonistul sau chiar pentru discipolul lui Epi-cur filmul românesc din perioada comunistă se prezintă ca un fel de Sodoma şi Gomora cuplată cu Decameronul şi câteva citate din divinul marchiz. Dar nici pur şi simplu pasionatul de istoria filmului românesc (adică tot o specie de pervers!) nu va fi dezamăgit.