O amprentă americană

O amprentă americană

Subiectul pare tras de păr, la o primă vedere. Pentru că în zbuciumata sa existență, filmul românesc asimilează cu precădere alte școli și curente. La început, francofonia a decis ora exactă în cinematografia autohtonă din epoca sa pre- și protoistorică (după cum le etapizează criticul Valerian Sava). Apoi, pe măsură ce fascismul și nazismul se infiltrau cu nădejde în mentalul și politica de la București, creștea în cantitate și influența italiană, respectiv germană. Întoarcerea armelor din august 1944 s-a realizat nu doar pe tărâmul artei belice – ea are ca efect și inflația modelelor preluate de la marele frate bolșevizat. A șaptea artă nu se putea sustrage iureșului silnic prelungit pe o bună parte a obsedantului deceniu, întins mai bine de zece ani, începând cu 1948.

Sacru şi profan

Sacru şi profan

Abel Ferrara în mod treptat şi-a întors spatele lumii filmului, ca şi când ar trăi şi acum în anii ‘70. Din această cauză filmele sale reprezintă o descendenţă de gradul întâi ale creaţiilor de valoare ale arthouse-ului din acele vremuri, la fel ca şi operele sale timpurii. Epoca de aur a lui Ferrara s-ar putea plasa în prima parte a anilor ‘90. Pe parcursul anilor filmele sale au pierdut din intensitate şi în prezent sunt proiectate şi premiate mai degrabă în cadrul festivalurilor de film decât în cinematografe, însă chiar şi acum se dovedesc a fi schiţele unui artist neliniştit al imaginilor.