Fugari postmoderniști și evazionism clasic prin ochii spectatorului de cinema hollywoodian

Fugari postmoderniști și evazionism clasic prin ochii spectatorului de cinema hollywoodian

În faimosul eseu despre Bonnie and Clyde (1967) al lui Arthur Penn publicat The New Yorker în anul apariției filmului – un eseu vizionar și extrem de savuros –, Pauline Kael susținea, în mod izolat, o pledoarie în favoarea filmului lui Penn, discutând impactul acestuia asupra publicului american din epocă și contracarând pas cu pas argumentele detractorilor filmului, iar pledoaria sa era construită cu precădere în jurul „sensibilității contemporaneˮ a acestuia. Raționamentul interpretativ expus mai jos se dorește a fi o extindere teoretică a liniei de argumentare a lui Kael, problematizând diferențe și asemănări între manifestări ale clasicismului și ale postmodernismului în cinema.

Universul de peliculă, de la Weimar până la Babel

Universul de peliculă, de la Weimar până la Babel

Împreună cu alte țări din Europa și Imperiul German se poate lăuda cu faptul că a descoperit filmul; frații Skladanowski, în paralel cu frații Lumière, și-au prezentat aparatul în 1895. Filmul german timpuriu a rămas la faza de experimentare tehnica; studioul cu acoperiș de sticlă al lui Oskar Messter, experimentările lui cu filmul cu sonor și dispozitivul de transmitere a peliculei de film (metoda germană de îmbinare) sunt toate produsele acestei ere.

Regizori noir: Lang, Siodmak, Wilder, Ulmer

Regizori noir: Lang, Siodmak, Wilder, Ulmer

Aşa cum am mai menţionat, film noir este în primul rând ecranizarea unei atmosfere puternice. Tonul este ameninţător (şi nu fără motiv) şi pesimist, căderea pluteşte în aer, destinul apare din ce în ce mai evident. Deci accentul cade pe crearea atmosferei şi la acest capitol „complicele” indispensabil al regizorului este cameramanul.