În anii nouăzeci, horror-ul și-a asigurat un loc mai mare în mainstream decât în orice alt moment. Ca și gen cu limită de vârstă nu a putut concura cu blockbusterurile familiale ale multiplexelor noului deceniu, dar în distribuție secundară (DVD, Blu-ray, VOD) este un gen mult mai prosper decât până acum. Aceasta este ultima parte a seriei despre istoria genului.
Sunt foarte puţine filmele care ar putea rivaliza cu Naşul în privinţa numărului de pagini ce le-a fost dedicat. Şi, cu toate acestea, primul episod al trilogiei lui Francis Ford Coppola este în continuare analizat şi răsanalizat, fotogramă cu fotogramă, iar atracţia pe care o exercită el asupra criticilor şi istoricilor, cineaştilor şi cinefililor nu dă semne de epuizare.
„Cred în America.” Aceasta era prima replică a trilogiei Naşul. După episodul al doilea din seria dedicată familiei Corleone, lideră a crimei organizate italo-americane, Francis Ford Coppola a comparat, într-un interviu acordat revistei „Playboy” (iulie 1975), evoluţia de pe ecran a lui Michael (interpretat de Al Pacino) cu istoria Americii.
„Sam nu numai că investighează, Sam are o soartă” – conchid în legătură cu Şoimul maltez teoreticienii Ildikó Berkes şi Károly Nemes vorbind despre esenţa filmului cu detectivi. Destinul detectivului este unul uman, mai presus de lupta împotriva păcatului. Povestea filmului este definită nu doar de urmărirea şi prinderea infractorilor ci mai ales de acea felie din viaţa detectivului pe care avem posibilitatea de a o cunoaşte cu ocazia anchetei.
