Tag: francez

Chantal Akerman: O voce aparte în cinemaul feminin/-ist 1.

Chantal Akerman: O voce aparte în cinemaul feminin/-ist 1.

„Akerman – realizatoarea de film a răsărit în acelaşi timp cu noua eră a feminismului, iar [filmele ei din anii ’70] au devenit texte cheie în nou apărutul domeniu al teoriei de film feministe. Feminismul a adresat aparent simpla întrebare, şi anume cine vorbeşte de fapt atunci când o femeie dintr-un film vorbeşte (ca personaj, ca regizor); Akerman a insistat în mod convingător că manierele de adresare ale filmelor sale, mai degrabă decât poveştile lor, reprezintă poziţiile perspectivei lor feministe. Numeroasele dispute referitoare la ce anume trebuie să conţină „noul cinema feminin” se învărteau în jurul unei presupuse dihotomii între aşa-numita operă realistă (însemnând accesibilă) şi de avangardă (însemnând elitistă); Filmele lui Akerman au făcut aceste distincţii irelevante şi au ilustrat caracterul restrictiv al categoriilor.”1

Chantal Akerman: O voce aparte în cinemaul feminin/-ist 2.

Chantal Akerman: O voce aparte în cinemaul feminin/-ist 2.

Într-un interviu pentru Camera Obscura, Akerman declara: „Cred că este un film feminist deoarece fac loc unor lucruri care nu au mai fost niciodată, aproape niciodată, arătate astfel, cum ar fi gesturile zilnice ale unei femei. Acestea ocupă cel mai de jos loc în ierarhia imaginilor de film. Un sărut sau un accident rutier se găsesc mai sus, şi nu cred că acest lucru este întâmplător. Este pentru că această categorie de gesturile ale unei femei nu contează pentru ei.”

Vedem, ascultăm, apoi reacṭionăm

Vedem, ascultăm, apoi reacṭionăm

Olivier Gourmet, actorul fetiṣ al fratilor Dardenne, numit acasă în Belgia „de Niro-ul belgian” a fost prezent la Festivalul Internaṭional de Film de la Rotterdam pentru a participa la premiera mondială a filmului Tandreţea al lui Marion Hänsel. L-am cunoscut prin filme cu teme stricte, dar am avut ocazia să întâlnesc un om simpatic, zâmbitor, deschis să discute despre filme ṣi viaṭă.

Colecţionarii de cruci

Colecţionarii de cruci

Epoca istoriei filmului cu cea mai mare influenţă de după cel de-al doilea război mondial a fost neorealismul italian. Sunt multe discuţii şi în prezent despre care sunt adevăratele opere „neorealiste”, cert este faptul că, stilul lui de Sica, Visconti şi Rosselini au creat valuri asemănătoare în toate ţările. În ciuda acestui aspect, perioada neorealismului francez-exagerând puţin – s-a cristalizat într-o singură peliculă: în drama lui René Clement cu titlul Jocuri interzise.

Această obscură obiecţie la dorinţă

Această obscură obiecţie la dorinţă

1979 nu ne pare un an extraordinar din punct de vedere filmic: în ciuda lobbyului pentru filmul autohton maghiar Ungurii al lui Fábri Zoltán, Oscarul pentru cel mai bun film străin l-a luat Blier. Fábri n-a reuşit să ajungă la premiu în ciuda celei de-a doua nominalizări (prima fiind pentru The Boys From Paul Street / A Pál utcai fiúk – atunci Oscarul l-a luat Război şi pace al lui Sergei Bondarchuk). De parcă titlul filmului francez s-ar fi adresat ungurilor: Pregătiţi-vă batistele!

De la curentul nou până în zilele noastre

De la curentul nou până în zilele noastre

Dacă regizorul e tânăr, îşi spune propria poveste sau viziune despre lume, dacă îşi scrie singur scenariul, dacă filmează în locaţii originale, dacă sunt multe improvizaţii şi mulţi amatori, sau actori începători – atunci face un film ieftin. Vorbeşte limba contemporanilor săi şi probabil că se adresează unui public larg, deci producătorul îşi asumă riscul.

Filmul francez clasic. Următorii 35 de ani

Filmul francez clasic. Următorii 35 de ani

Anul 1929 este unul dezastruos, se fac doar 59 de filme franceze (sunt prezentate pe ecranele franceze 437 de pelicule), actorii, producătorii, proprietarii de cinematografe şi comercianţii sunt îngroziţi. Încercările francezilor cu filmul sonor de la începutul secolului şi din anii 1910 au speriat producătorii datorită costurilor ridicate.

Primii 35 de ani ai filmului francez, când filmul încă nu vorbeşte

Primii 35 de ani ai filmului francez, când filmul încă nu vorbeşte

Le film français – cu acest titlu apare de decenii săptămânalul industriei filmului francez. Format mare, A4, colorat, cu efect. Primele 20 de pagini conţin ştiri, evenimente, portrete, reportaje, celelalte 20 de pagini cuprind o cantitate copleşitoare de date statistice şi nu numai despre filme pentru cinema, ci şi despre filme destinate pentru micul ecran – planuri, pregătire, filmare, post-producţie – , patru pagini sunt consacrate premierelor cinematografice, apare lista de top 40 conform filmelor, cinematografelor din capitală şi din provincie, apare top 10 internaţional, vânzările de DVD-uri, rating-ul posturilor de televiziune. Fiecare rând al său sugerează că producerea filmelor este o industrie naţională în Franţa, care produce constant, şi chiar dacă listele stricte cu cifre arată altceva, industria filmului francez este neîntrerupt în top. Este o superputere în producerea filmelor.