Tag: filmul românesc de după revoluţie

„Cazul” Radu Gabrea

„Cazul” Radu Gabrea

Radu Gabrea este un „caz” unic în cinematografia noastră: este singurul regizor român care a făcut film de lungmetraj, ficţiune şi documentar, în Occident, după autoexilul în Germania din 1975 (ceea ce nu au reuşit, din păcate, nici Lucian Pintilie – cu excepţia Salonului nr. 6, mediumetraj realizat pentru televiziunea yugoslavă în 1979 –, nici Mircea Săucan, nici Mircea Veroiu). De asemenea, este singurul regizor român care, după ’89, prin filmele din ultimii ani (Cocoşul decapitat, Călătoria lui Gruber, Mănuşi roşii) s-a redefinit estetic. Cel mai recent film al său, Trei zile până la Crăciun (Ultimele zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu), a fost prezentat la ediţia 2012 a TIFF-ului, urmând să intre pe marile ecrane, probabil, în toamna acestui an.

Scurtă introducere în starea de fapt a filmului românesc de după revoluţie 2.

Scurtă introducere în starea de fapt a filmului românesc de după revoluţie 2.

Aşa cum spuneam în prima parte a acestui text, în anii ’90 orizontul de aşteptare era foarte mare, extrem de generos, mai ales în ceea ce-i privea pe regizorii consacraţi înainte de ’89, cu toţii fiind convinşi că doar cenzura comunistă i-a împiedicat pe aceştia să-şi dea adevărata măsură a talentului. Numai astfel se poate explica toleranţa publicului şi, deopotrivă, a majorităţii criticilor faţă de unele ratări monumentale ale „clasicilor” în viaţă ai cinematografiei române.