Aventură, comoară și ritm

Aventură, comoară și ritm

Corneliu Porumboiu a fost unul dintre primii regizori de film românesc al noului val care s-au întors de la un festival de film important cu premii. Primul său lungmetraj, A fost sau n-a fost a furat inima juriului de la Cannes și i-a adus premiul „Caméra d‘Or” în 2006. De atunci ne-a mai bucurat cu Polițist, adjectiv, Metabolism sau când se lasă seara peste București, Al doilea joc și acum, în 2015 a adus publicului și în atenția juriului de la Cannes Comoara. Un film-poveste cu atmosferă puternică, umorul subtil caracteristic lui și discuții despre aur, valoare, istorie și cifre.

Legende şi revoluţii

Legende şi revoluţii

Sunt foarte puţine filmele care ar putea rivaliza cu Naşul în privinţa numărului de pagini ce le-a fost dedicat. Şi, cu toate acestea, primul episod al trilogiei lui Francis Ford Coppola este în continuare analizat şi răsanalizat, fotogramă cu fotogramă, iar atracţia pe care o exercită el asupra criticilor şi istoricilor, cineaştilor şi cinefililor nu dă semne de epuizare.

Terapie pentru actori

Terapie pentru actori

În 1980, Robert Redford, un actor deja consacrat, debuta şi în calitate de regizor cu filmul Oameni obişnuiţi, care a câştigat 4 premii Oscar, deşi intra în ring cu adversari de talia Raging bull / Taurul fioros sau The elephant man / Omul elefant. De-a lungul timpului, Redford a devenit el însuşi un fel de instituţie, iar pelicula Oameni obişnuiţi este considerată şi citată mai tot timpul ca piesa de rezistenţă din gama filmelor care tratează problema suburbiilor.

Extraordinara Mrs. Miniver

Extraordinara Mrs. Miniver

În data de 4 martie 1943, când a avut loc cea de-a 15-a gală a decernării premiilor Oscar, Statele Unite erau deja în război de un an. Acest fapt a avut un efect din ce în ce mai puternic asupra punctului de vedere a poveştilor hollywoodiene, din ce în ce mai multe filme conţineau idei patriotice sau anti-naziste. Dintre cele 10 filme nominalizate în categoria celui mai bun film 4 povesteau în mod direct despre război, printre ele şi filmul câştigător, Mrs. Miniver.

„Actorii adulţi trebuie să aibă ceva copilăros în ei…”

„Actorii adulţi trebuie să aibă ceva copilăros în ei…”

Familia ocupă un loc central în tematica filmelor aşa-numitului „noul val românesc”, prezentând din ce în ce mai mult secretele familiale, neînţelegerile dintre oameni, descoperind punctele slabe a fiecăruia, oferind astfel spectatorului posibilitatea de-a se regăsi, de a înţelege, de a lua apoi distanţă şi a evolua. În cel mai recent film al lui Radu Jude un tată divorţat încearcă să plece în vacanţă cu fiica lui, dar tot felul de discuţii familiale îl reţin şi ziua care a început cu speranţa unei regăsiri fericite, se schimbă într-un coşmar. Un film extrem de emoţionant, despre care l-am întrebat pe regizor…

Din glamour în existenţă fantomatică

Din glamour în existenţă fantomatică

Deşi anii ‘50 au părut a fi o a doua epocă de aur pentru MGM, devenit sinonim cu Visul American şi povestea de succes, a doua parte a deceniului a adus un declin încet dar sigur studioului. Numele MGM a devenit o prezenţă permanentă a articolelor financiare în locul nominalizărilor la Oscar dar în ciuda dizolvării treptate profilul variat al studioului de odinioară rămâne.