Adevărata măsură şi-o dă Mircea Daneliuc în filmele care urmează eşecului numit Ediţie specială (1978), realizate până în 1989: Probă de microfon (1980), Vânătoarea de vulpi (1980), Croaziera (1981), Glissando (1984) şi Iacob (1988), toate după scenarii propii. Să le „urmărim”, succint, în ordine cronologică.
Rebel şi „tânăr furios” al vremii sale, Mircea Daneliuc a marcat ani buni filmul românesc, de la debutul din 1975, Cursa, până la Iacob (1988). Dar, ca în cazul majorităţii covârşitoare a regizorilor români care au făcut film înainte de 1989, şi opera lui Mircea Daneliuc se împarte în „înainte” şi „după” acest moment, ceea ce a relizat „după” fiind, în ciuda libertăţii de exprimare asumate cu asupra de măsură, inferior filmelor realizate până în 1989 – tot ca în cazul majorităţii confraţilor –, dar cred că niciunui alt regizor român nu i se potrivește mai bine spusa lui Andre Gide: „Arta se naşte din constrângere, trăieşte din luptă şi moare de libertate.”
