Următorul său film artistic se poate considera o operă clar buñueliană. Pelicula O passado e o presente din 1971 este o comedie neagră, în care în centrul acțiunii este un cuplu de clasă mijlociu-superioară: femeia își jelește și își adoră primul soț, care a decedat, și își urăște cel de-al doilea soț, cu care trăiește.
În data de 2 aprilie 2015, la vârsta de 106 ani, a decedat Manoel de Oliveira, unul dintre cei mai prolifici și cei mai în vârstă regizori de filme al epocii noastre, care în ultimii 30 de ani a fost distins cu mai multe premii pentru întreaga sa activitate, deoarece nimeni nu se aștepta ca cineva în vârstă de 100 de ani să producă noi filme an de an. Totuși așa s-a întâmplat.
În anii nouăzeci, horror-ul și-a asigurat un loc mai mare în mainstream decât în orice alt moment. Ca și gen cu limită de vârstă nu a putut concura cu blockbusterurile familiale ale multiplexelor noului deceniu, dar în distribuție secundară (DVD, Blu-ray, VOD) este un gen mult mai prosper decât până acum. Aceasta este ultima parte a seriei despre istoria genului.
Precursorii filmelor de montaj de tip Baraka se pot regăsi în filmele de montaj avangardiste ale anilor ‘20 şi ‘30. Însă, în timp ce acestea ecranizau noua ordine socială, elogiul şi simfonia oraşului, spre finele noului mileniu, tematica acestui gen a devenit tocmai opusul aspectelor menţionate.
Documentarist de forţă afirmat în anii ’80, Copel Moscu a regizat ultimul film acum 20 de ani. Dar nu s-a îndepărtat de cinematografie, dimpotrivă: este cadru didactic la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, organizează festivaluri de film şi „ameninţă” să revină pe platourile de filmare…
Alexandru Tatos are marea şi atât de rar întâlnita calitate de a fi sincer fără a cădea în patetic, de a spune adevărul fără a fi tezist, de a fi veridic cinematografic fără a fi mimetic.
