Documentarul românesc 1948–1989

Documentarul românesc 1948–1989

În ierarhia fițelor din cinematografia românească, filmul documentar se găsește undeva la coada vacii… pardon, a listei. Și în comunism și în afara lui, prestigiul ți-l conferea filmul de ficțiune. Terminologia încetățenită în limba română îl eticheta grăbit drept „artistic”, deșinumai o câtime din  însăilările de lung metraj ar fi meritat o asemenea cinste. Refugiul în filmul documentar era echivalentul unui exil, avea farmecul unui stagiu la batalionul disciplinar. Iar studioul de profil, „Alexandru Sahia”, înființat în 1949, juca perfect rolul de frate vitregit și consteliv al mamutului de la Buftea. 

Ecologie poetică

Ecologie poetică

Precursorii filmelor de montaj de tip Baraka se pot regăsi în filmele de montaj avangardiste ale anilor ‘20 şi ‘30. Însă, în timp ce acestea ecranizau noua ordine socială, elogiul şi simfonia oraşului, spre finele noului mileniu, tematica acestui gen a devenit tocmai opusul aspectelor menţionate.

Versatilicus

Versatilicus

Victor Iliu a fost supranumit Angelicus, deşi nu era nimic îngeresc în alcătuirea fiinţei sale nelipsită de har polemic. Dacă e aşa, Paul Călinescu ar trebui să răspundă la apelativul de Versatilicus

Cinematografia home made

Cinematografia home made

S-ar putea spune că expresia engleză home video împuşcă doi iepuri deodată. Se referă în acelaşi timp la mediul social care produce imaginile şi la statutul incipient al modului de reprezentare „semipreparat” (home made – produs acasă), poartă înţelesuri, care nu se acoperă prin expresiile film de familie sau film privat. Expresia filme de cinema în stil de home video nu numai că trimite la un stil vizual cunoscut, ci se referă în acelaşi timp şi la contradicţia dintre intenţionalitatea realizării filmului şi cea a publicului-ţintă.