Tag: debut

Debuturi importante din anii ’90 (X.)

Asfalt tango spune povestea a unsprezece tinere românce racolate de o matroană franţuzoaică (Charlotte Rampling) ca dame de companie şi, volens nolens, de consum (în anii aceia naivitatea româncelor încă mai putea fi, la rigoare, plauzibilă…). Subiectul, uşor conjunctural, este salvat de la eşec de „ingenuitatea” demersului regizoral, Nae Caranfil încercând imposibilul: transformarea basmului în realitate. Cel de-al treilea film al regizorului, Dolce far niente, este, din păcate, aproape necunoscut publicului din România.

Debuturi importante din anii ’90 (X.)

Debuturi importante din anii ’90 (X.)

Dincolo de orice considerente şi speculaţii, E pericoloso sporgersi, debutul lui Nae Caranfil, este în primul rând un film al memoriei, un film prin care un adult „recuperează” anii adolescenţei, şi o face prin mijloace specifice cinematografului – lăsând în seama istoricilor stabilirea „adevărului adevărat”: frust, realist, brut(al) –, pentru că „filmul e un model de vis pe care îl propui unui om care vrea să uite viaţa lui cotidiană”.

Debuturi importante din anii ’90 (X.)

Prin E pericoloso sporgersi, Asfalt tango şi Filantropica, Nae Caranfil şi-a făcut cu vârf şi îndesat „stagiul” de actualitate, fiind el însuşi – singur! – „un nou val românesc”, iar prin Dolce far niente anunţă capodopera de până acum a filmografiei sale şi unul din filmele-reper ale cinematografiei române: Restul e tăcere.

Debuturi importante din anii ’90 (VIII.)

Debuturi importante din anii ’90 (VIII.)

Radu Mihăileanu este unul dintre cei mai importanţi cineaşti contemporani. Meticulos, regizorul-scenarist nu este grăbit să dea film după film, preferând să-şi construiască opera cu migală. După cinci lungmetraje de ficţiune, realizate în medie unul la patru ani, Radu Mihăileanu rămâne un regizor liber: liber să-şi aleagă subiectele, liber să le cinematografieze cum crede de cuviinţă, liber să se sustragă modelor şi modelelor, liber de orice fel de prejudecăţi.

Debuturi importante din anii ’90 (VII.)

Debuturi importante din anii ’90 (VII.)

Trahir, debutul lui Radu Mihăileanu din 1992, este primul film românesc care abordează fără prejudecăţi sau resentimente, fără ură sau intenţia unei răfuieli personale, încercând să înţeleagă şi explice – fără a fi un rechizitoriu, dar nici o justificare – perioada de început (şi, implicit, consecinţele sale) a comunismului din România. Alături de E pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil, este debutul de excelenţă al deceniului 1991-2000 în filmul românesc.

Debuturi importante din anii ’90 (V.)

Debuturi importante din anii ’90 (V.)

Fără a fi pe deplin realizat, lipsindu-i însă foarte puţin pentru a fi un titlu de referinţă al deceniului 1991-2000, Timpul liber este un film remarcabil, care rezistă unei vizionări peste timp şi îi asigură regizorului său, Valeriu Drăguşanu, deocamdată autor al acestui singur „op” cinematografic, un loc bine situat în istoria cinematografiei române.

Debuturi importante din anii ’90 (VI.)

Debuturi importante din anii ’90 (VI.)

Apărut în 1992, Polul Sud face figură frumoasă în contextul epocii din cel puţin două motive. Pe de o parte, spune o poveste despre trecutul apropiat şi despre prezent, ceea ce corespundea orizontului de aşteptare al publicului, pe de alta, naraţiunea are dramatism, încărcătură emoţională, personajele sunt justificate psihologic, schematismul momentului este în mare măsură depăşit, iar formulele simpliste par a nu fi la îndemâna regizorului-scenarist Radu Nicoară.

Debuturi importante din anii ’90 (III.)

Debuturi importante din anii ’90 (III.)

În Rămânerea, realismul frust, dar nu vulgar, este covârşit, „sufocat” de forţa evocatoare a regizorului-scenarist: din „simple” amintiri afectiv-personale, personajele şi faptele devin – pe măsură ce naraţiunea se încheagă – emblematice, arhetipale.

Debuturi importante din anii ’90 (II.)

Debuturi importante din anii ’90 (II.)

În Unde la soare e frig, debutul din 1991, Bogdan Dumitrescu vine şi filmează nimic altceva decât o poveste de dragoste. Mai „grav”: povestea ca povestea, dar nu avem aşa, de coloratură, nici măcar un sân dezvelit, ca să nu pomenim de copulaţia în sine!?… Ei, bine, n-avem!

Debuturi importante din anii ’90 (I.)

Debuturi importante din anii ’90 (I.)

Textul de faţă deschide o serie de miniportrete ale regizorilor debutanţi demni de luat în seamă în cel mai trist deceniu al cinematografiei române, 1991–2000. Ne oprim, deocamdată, doar asupra acestui deceniu deoarece istoria filmului românesc de după 2000, cu succesul nesperat, dar nu inexplicabil înregistrat, este (sau se presupune a fi) mai bine cunoscută spectatorului/cititorului. Începem, nu chiar întâmplător, cu Florin Codre. Opera prima şi, probabil, cântec de lebădă, Şobolanii roşii este o ars poetica de o valoare care depăşeşte conjuncturalul, vizionabilă şi azi, fără a dobândi însă statutul de operă de excepţie.

Debuturi ratate din anii ’90 (II.)

Debuturi ratate din anii ’90 (II.)

Continuăm demersul nostru prin această a doua şi ultimă parte vizând debuturile regizorale mai puţin fericite din cinematografia română a primului deceniu de după Revoluţie.

Debuturi ratate din anii ’90 (I.)

Debuturi ratate din anii ’90 (I.)

Am urmărit pe parcursul a câtorva, nu chiar puţine, episoade, debuturile remarcabile ale primului deceniu postcomunist, 1991-2000. Sunt sigur că măcar parte dintre numele propuse de semnatarul acestor rânduri au întrunit „sufragiile” măcar a unei părţi a cititorilor, existând, bănuiesc, cum e firesc, şi obiecţii la această „listă”. Cred că este normal să vorbim şi despre eşecurile perioadei, şi acestea fireşti, dat fiind faptul că trăim într-o cinematografie (lume) departe de a fi ideală.

Debuturi importante din anii ’90 (IV.)

Debuturi importante din anii ’90 (IV.)

Ca şi în cazul altor debutanţi ai deceniului 1991-2000, Neînvinsă-i dragostea, această opera prima a lui Mihnea Columbeanu, rămâne o promisiune, mai mult sugerând decât confirmând un regizor. * În Faţă în faţă, Marius Theodor Barna cinematografiază cu profesionalism, cu economie de mijloace şi cu vădită aderenţă la subiect, chiar dacă în final se dovedeşte derutat de propriul demers şi filmul îi scapă de sub control.

Debuturi importante din anii ’90 (IX.)

Debuturi importante din anii ’90 (IX.)

Confesiune, debutul lui Marius Şopterean din 1995, denotă capacitatea regizorului-scenarist de a crea emoţia şi de a o stăpâni – fără a evita melodrama, dar şi fără a cădea în facil –, de a-l introduce pe spectator, afectiv, în miezul povestirii. Personajele sale nu sunt „eminamente” bune sau rele, maculate sau inocente, vinovate sau nevinovate. Esenţială în filmul lui Şopterean nu este calea spre mântuire, ci împlinirea acesteia. Cuplul Elena-Matei are valenţe arhetipale, pe fundalul unui mal du siècle.