Nu există niciun dubiu că ne este simpatică figura lui de stânga, veșnic pusă pe ceartă, care identifică marxismul cu Socrate și datorită acestui fapt nu se poate identifica în totalitate cu nici o ideologie. Era de părere că arta este răzvrătire, și acest lucru caracterizează atât operele sale cât și viața artistului.
Prezentare puternică a trupurilor este omniprezentă în opera lui Pasolini. Camera de filmat adesea trece cu atenție peste trupul omenesc, iar stațiile cele mai importante sunt fețele sau organele genitale protuberante pe sub haine.
Abel Ferrara în mod treptat şi-a întors spatele lumii filmului, ca şi când ar trăi şi acum în anii ‘70. Din această cauză filmele sale reprezintă o descendenţă de gradul întâi ale creaţiilor de valoare ale arthouse-ului din acele vremuri, la fel ca şi operele sale timpurii. Epoca de aur a lui Ferrara s-ar putea plasa în prima parte a anilor ‘90. Pe parcursul anilor filmele sale au pierdut din intensitate şi în prezent sunt proiectate şi premiate mai degrabă în cadrul festivalurilor de film decât în cinematografe, însă chiar şi acum se dovedesc a fi schiţele unui artist neliniştit al imaginilor.
