Articolul de față îl invită pe cititor într-o călătorie la izvoarele răului din cinematografia română. Cum, vor întreba unii, sus-amintitul rău e reprezentat de un singur nume? Nu, acest nume nu adună în sine tot ceea ce e găunos și toxic, dar îl simbolizează. Să nu ni-l imaginăm pe subiectul acestui articol în ipostaza de vampir malefic, o eboșă locală a cine știe cărui Dracula adus pe ecranele indigene.
Un popor ciudat, necunoscut, vorbind o limbă enigmatică și construind un stat la fel de exotic precum Atlantida. Așa apar dacii în mintea românilor. Dar nu a fost totdeauna așa. În secolul XVIII românii ardeleni erau un grup etnic discriminat și disprețuit. Despre daci nu se știa, pe atunci, mai nimic. Așa că romanismul și latinitatea erau mult mai la îndemână în câștigarea respectului de sine și în promovarea față de ceilalți. Deși reducționiste, ele reprezentau armele extraordinarului fenomen al renașterii spirituale românești numit Școala Ardeleană.
