Cinematografele româneşti, încotro? (1)

Cinematografele româneşti, încotro? (1)

La începutul lunii noiembrie, un grup de peste 40 de cineaşti români protestau, într-o scrisoare deschisă adresată primului-ministru, împotriva a două dintre prevederile privind cinematografia ale proiectului Legii Descentralizării. Unul dintre cele două articole contestate din proiectul iniţial al legii propunea ca în jur de 180 de săli de cinema, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor – RADEF RomâniaFilm, să treacă „în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale”.

Cinematografele româneşti, încotro? (2)

Cinematografele româneşti, încotro? (2)

La fel cum o cinematografie naţională are nevoie şi de producţii comerciale, o industrie cinematografică are nevoie şi de multiplexuri, care le oferă spectatorilor posibilitatea de a viziona filmele dorite în cele mai bune condiţii şi – detaliu deloc neglijabil – integrează mersul la cinema, pentru o bună parte a publicului, într-o experienţă socială mai amplă, anume mersul la mall (sau un centru comercial similar). Astfel, multe persoane şi grupuri care frecventează un mall nu vor doar să vadă un film, ci şi să-şi cumpere cărţi sau haine, să studieze ultimele noutăţi IT&C sau să joace bowling, să mănânce la restaurant sau să stea de vorbă la o cafea, iar multiplexul devine o destinaţie printre altele (spre deosebire de un cinematograf „tradiţional”, la care filmul reprezintă un scop în sine).

Debuturi importante din anii ’90 (X.)

Prin E pericoloso sporgersi, Asfalt tango şi Filantropica, Nae Caranfil şi-a făcut cu vârf şi îndesat „stagiul” de actualitate, fiind el însuşi – singur! – „un nou val românesc”, iar prin Dolce far niente anunţă capodopera de până acum a filmografiei sale şi unul din filmele-reper ale cinematografiei române: Restul e tăcere.

Alexandru Tatos: cineast de vocaţie 2.

Alexandru Tatos: cineast de vocaţie 2.

Alexandru Tatos are marea şi atât de rar întâlnita calitate de a fi sincer fără a cădea în patetic, de a spune adevărul fără a fi tezist, de a fi veridic cinematografic fără a fi mimetic.

Alexandru Tatos: cineast de vocaţie 1.

Alexandru Tatos: cineast de vocaţie 1.

Alexandru Tatos a fost o prezenţă socială discretă, dar cu o coloană vertebrală mult mai puţin flexibilă decât a majorităţii confraţilor. Firescul, naturaleţea, autenticitatea şi, nu în ultimul rând, inefabilul filmelor sale depăşesc şi fac superfluă discutarea operei în termeni de capodoperă, geniu, maestru.