Propaganda în filmul românesc 4.

Propaganda în filmul românesc 4.

Între 1963 şi 1989, în România s-au realizat în jur de 60 de lungmetraje de ficţiune cu fundal istoric (având acţiunea plasată până la Primul Război Mondial, adică până la intrarea în scenă a hiperbolizaţilor ilegalişti comunişti), însă numai jumătate dintre ele sunt încadrate în general în epopeea cinematografică naţională, celelalte fiind filme de aventuri (de exemplu, cu haiduci) şi/sau fără personaje relevante istoric. Exceptând adaptările după Mihail Sadoveanu, filmele epopeii cinematografice sunt bazate pe scenarii originale, inspirate de obicei din evenimente documentate. De la scriitori la regizori, de la compozitori la cascadori, neuitând contribuţia esenţială a creatorilor de decoruri şi costume, în jurul acestui gen s-a creat o adevărată industrie, extrem de profitabilă.

Istoric fără vocație

Istoric fără vocație

Făcând o incursiune în antecedentele filmului istoric românesc, e bine să ne reamintim că genul e onorabil, nu o boală rușinoasă. Cu o condiție: să nu-și trădeze condiția de film, și nici caracterul istoric. Ce anume face ca un film să intre în categoria celor istorice, și nu a altor specii?