Eu sunt Dracula!
Béla Lugosi a definit pentru mai multe decenii felul în care putea fi interpretat rolul lui Dracula pe marile ecrane. În ciuda faptului că de atunci mai multe sute, dacă nu mai multe mii de persoane au intrat în pielea contelui sângeros, etalonul a rămas personajul lui Lugosi, la care se poate raporta, sau de la care se poate devia, într-un fel sau altul. Dar el nu s-a bucurat de faptul că a fost etichetat cu rolul răului etern.