Cinematografele româneşti, încotro? (2)

Cinematografele româneşti, încotro? (2)

La fel cum o cinematografie naţională are nevoie şi de producţii comerciale, o industrie cinematografică are nevoie şi de multiplexuri, care le oferă spectatorilor posibilitatea de a viziona filmele dorite în cele mai bune condiţii şi – detaliu deloc neglijabil – integrează mersul la cinema, pentru o bună parte a publicului, într-o experienţă socială mai amplă, anume mersul la mall (sau un centru comercial similar). Astfel, multe persoane şi grupuri care frecventează un mall nu vor doar să vadă un film, ci şi să-şi cumpere cărţi sau haine, să studieze ultimele noutăţi IT&C sau să joace bowling, să mănânce la restaurant sau să stea de vorbă la o cafea, iar multiplexul devine o destinaţie printre altele (spre deosebire de un cinematograf „tradiţional”, la care filmul reprezintă un scop în sine).

Sacru şi profan

Regizorul Abel Ferrara poate fi numit cu siguranţă un self-made man al filmului american independent. El provine din suburbiile New York-ului, îşi începe cariera profesională cu genuri grindhouse (porno, horror, exploitatition) – considerate josnice, totuşi Ferrara este considerat în prezent un regizor cultic, filosof şi moralizator, atât de critici cât şi de cinefili. În filmografia lui se regăsesc şi câteva producţii hollywoodiene, dar nici în pofida acestui fapt nu se poate bucura de atenţia meritată.