Cinematograful post-‘organic’

Cinematograful post-‘organic’

Trecerea cinematografului de la peliculă la digital implică mai mult decât o schimbare tehnologică. O întreagă filieră teoretică a filmologiei evidenția realismul inerent al imaginii cinematografice, iar argumentele ei se aplică din ce în ce puțin pe măsură ce filmul e conceput într-un grad tot mai mare în post-producție. Structurile neliniare şi interactive caracteristice mediilor digitale au alte influenţe creative, alt mod de funcţionare şi, deci, altă fenomenologie decât filmul care era conceput pe peliculă, ca mulaj în lumină a obiectelor din faţa camerei de filmare.

O lectură obligatorie

O lectură obligatorie

„Critica de film românească a fost întotdeauna – cu excepţia unui Alex. Leo Şerban – aproape nulă teoretic, ceea ce are implicaţii şi asupra modului în care s-a scris istoria filmului românesc, care nu a fost şi o istorie a ideilor despre cinema. S-a scris foarte provincial.” Afirmaţia, extrasă dintr-un interviu acordat revistei „Film Menu”, îi aparţine lui Andrei Gorzo. Datorită acestui critic – şi datorită cineastului Cristi Puiu –, lucrurile au început să se schimbe.