Nu este deloc întâmplător, mai degrabă e perfect simbolic, faptul că marele preot al filmului postmodern a avut începuturi umile, fiind angajat într-un magazin de închiriat casete video. Filmele sale timpurii sunt remixuri ale unor pelicule uitate, rare și subapreciate. Dar copilul teribil a crescut și le-a dovedit criticilor săi că s-au înșelat în privința lui.
Dacă spațiul e dat, te poți juca doar cu timpul. Einstein probabil nu ar fi de acord, dar în capul lui Reed Hastings cu siguranță că s-a înfiripat această idee, când și-a dus caseta video împrumutată înapoi la magazinul de la colț și a fost taxat cu 40 de dolari pentru că a ținut filmul Apollo 13 peste termenul de împrumut.
Comentând stilul ostentativ al lui Samuel Fuller, criticul Andrew Sarris l-a numit pe regizor „un primitiv american autentic”. Alţii au observat că eclerajul expresiv folosit de Fuller, compoziţia cadrului (foarte uşor de receptat) şi actorii (care au fizionomii izbitoare, sunt filmaţi frecvent în prim-plan pentru emfază şi joacă histrionic) sunt ultimele vestigii ale filmului mut în cinemaul american din anii ’50 şi ’60. Pentru a urmări filmele lui Samuel Fuller nu e nevoie de multe speculaţii şi interpretări sofisticate – tot ce merită discutat e la suprafaţă.
Cimarron a fost primul film care a fost nominalizat în „cele mai importante cinci” categorii (pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi cel mai bun scenariu), câştigând până la urmă în două categorii – toate la ceremonia decernării premiilor Oscar organizată la sfârşitul anului 1931. Pentru noi, filmul astăzi prezintă interes nu atât de mult din punct de vedere cinematografic, ci mai mult din punct de vedere istoric.
Oscarul din 1938 a încoronat de două ori munca lui Frank Capra cu Columbia: pentru a doua oară în patru ani statueta de aur pentru cel mai bun film îi revine unui film Capra realizat la studio și Academia îl premiază pe regizor pentru a treia oară. Nu o poţi lua cu tine după moarte continuă pe drumul început de regizor (și de scenaristul său permanent Robert Riskin) cu doi ani în urmă prin filmul Extravagantul Mr. Deeds, și se potrivește cu operele lui Capra menite să glorifice valorile tradiționalist-americane și viața cetățenească din orașul din provincie.
